revista CONT A nr. 9/2012 - Liviu Ioan Stoiciu

Unele poeme concepute de Omar la această margine a Bucureştiului le
cunoşteam. Nu bănuiam că obsesia îl va urmări şi mult după repatriere, de unde
şi numeroasele texte inedite cuprinse în această antologie. Ce bine că Omar
continuă să ne scrie din Drumul Taberei, „invitat pe un scaun la marginea
irealităţilor”, chiar şi după ce pare să fi reajuns în acea altă utopie geamănă,
Portocaliu, la care visa când era în România! Şi totul este ca înainte: porumbeii
stau în „porumbarul” lor, cuvintele stau bine aşezate în „cuvântarul” lor, o
boare dulce, ca de limbă străină ezitantă, trece pe deasupra lor şi le prevesteşte
viitoarea ieşire din găoace; ca şi cum totul este doar o infinit de precaută
naştere, cu acea eleganţă a nuanţelor din tonul suav melancolic al lui Omar,
când poezia vorbeşte doar cu un fel de flux al propriei sale emergenţe.
Dacă tu ești realitatea
Cicatricile nu mai spun nimic.
Sunt uneori neîndemânarea unui sinucigaș frustrat
Imprudența unui copil căruia i-a intrat o țeapă
Sau pur și simplu o boală tratată prost
În sinea lor nu ne spun nimic.
Nimic
Brusc mi s-a înfăţişat
înfofolită într-un jalnic palton cenușiu
altădată era într-un costum de scafandru
am rupt cu furie cauciucul
în dreptul unui sân
l-am sărutat era rece
cum m-am putut eu pricepe am dat s-o dezbrac
o apăra un soi de hăţiş
m-am întrebat dacă nu e moartă
”te-nșeli” mi-a zis
”sunt vie și sunt frumoasă”
într-adevăr
ceva zvâcnea în ea și mă chema
dar exista în obiecte o dușmănie ce ne separa
continuau să iasă deasupra resturi submarine
mușchi/pietre mărunte/sticle cu mesaje
unul din ele zicea ”ia-o cu tine pe această femeie
și nu fă prostii de exemplu nu pune întrebări
sigur că la drept vorbind ea nici nu există
dar nimeni nu e perfect”.
Prezentare şi traduceri de Dinu Flămând
274