revista CONT A nr. 9/2012 - Liviu Ioan Stoiciu

Şi astfel începe aventura spirituală a lui Ghilgameş, rămas singur
pe lume să-şi poarte amarul în sarica pribegiei şi să încerce imposibilul:
să se apropie de atributul zeilor, nemurirea. În acest sens, este de
remarcat că fatalismul asiro-babilonian se potriveşte cu cel al Cărţii lui
Iov: „Din zilele de demult nu-i nimic veşnic;/Cel care a rămas (în viaţă,
n. n.) şi cel mort cât sunt ei aceiaşi!/Au nu înfăţişează ei imaginea
morţii,/Cel de jos şi cel de sus?” (col. a VI-a, Versiunea Asiriană). „Omul
născut din femeie are viaţa scurtă , dar plină de necazuri. Se naşte şi e
tăiat ca o floare; fuge şi piere ca o umbră… Dar omul când moare
rămâne întins; omul când îşi dă sufletul unde mai este”(Iov 14:1,2, 10);
„Şi ei mai spun că noaptea este zi, că se apropie lumina, când întunericul
a şi venit! Când Locuinţa morţilor o aştept ca locuinţă, când în întuneric
îmi voi înălţa culcuşul… Ea se va pogorî cu mine la porţile locuinţei
morţilor…”(Iov 17:12-16, fragm.); „Căci numărul anilor mei se apropie
de sfârşit, şi mă voi duce pe o cărare de unde nu mă voi mai întoarce”
(Iov.16:22).
60