revista CONT A nr. 9/2012 - Liviu Ioan Stoiciu

conduc pe o cale a celor aleşi, cu scopul de a face din fiecare un
exemplar singular. Probabil că senzaţia de experienţă unică, în sensul de
irepetabilă temporal, ne şi desparte, tot aşa cum ne uneşte.
Acestea sunt şi temeiurile care m-au îndemnat să scriu vreme de
aproape douăzeci de ani un singur roman şi să-l citesc de zeci de ori
criticii avizate, dure şi zeflemitoare, adică prietenilor de care pomeneam.
Le mulţumesc şi pe această cale. Ei m-au ajutat să mă detaşez de
condiţia inginerului trăită zilnic cu destul succes, spre a visa, a îndrăzni şi
a spera în idealuri.
Horia Dulvac (Craiova)
„Mă întreb câţi dintre optzecişti ar fi cu adevărat capabili
să redevină actorii unei revoluţii de limbaj în propriile lor
texte …?”
- Cînd, cum şi prin cine aţi luat cunoştinţă de existenţa unei
generaţii literare numită „generaţia 80”, care a fost impactul cu
literatura acesteia?
- Am făcut parte din generaţia
optzecistă, probabil înainte să ştiu de existenţa ei.
De altfel. în anii optzeci, ea (generaţia) era
preocupată de propriul consum faptic, de propriile
trăiri, într-un fel oarbă în ceea ce privea posibila
sa proiecţie istorică, aşa cum se întâmplă de
regulă cu prezentul.
Aşa se face că tânăr student, membru al
cenaclului Pavel Dan din Timişoara şi proaspăt
redactor al revistei Forum Studenţesc, mai ieşeam
duminicile cu „băieţii” (unii „răi” ca Ion
Monoran) la „cârciumi de mâna a treia cu femei de mâna a patra” , cum
le plăcea lor să braveze, ieşiri care erau (mi-am dat repede seama de asta)
un prilej de defulări şi de a spune totuşi ceea ce în adunări publice nu
puteai spune ( pe atunci, ca şi acum, vorbeam toţi deodată, nu ne
ascultam unii pe alţii, dar înjuram împreună regimul cu poftă de viaţă).
Optzecismul îşi digera, în aceste întâmplări, propriul prezent.
Făceam parte dintr-o generaţie care succeda lui Daniel Vighi, Ion
Monoran, Ioan T Morar, Gigi Secheşan, ş.a., vegheată de calmul atent
(pe atunci tot ceea ce încuraja valoarea ţinea de dizidenţă) al lui Viorel
Marineasa care era (inadecvat sistemului dar eficient nouă ) pur şi simplu
metodist la Casa de cultură studenţească.
23