revista CONT A nr. 9/2012 - Liviu Ioan Stoiciu

„Atunci, copilul tăcu şi se născu”
(Petre Ispirescu)
Luna Zadar
79
o nuvelă de Adrian Alui Gheorghe
1.
În 19.... , cred că era în luna octombrie, a apărut volumul de prozo-poeme
al lui Toma Penescu. Volumul se numea Descoperirea numelui şi era a
cincea carte a autorului. Primele patru cărţi, un amestec de poezie, proză
şi filosofie nu atrăseseră prea tare atenţia, deşi cei care scriseseră în
revistele de specialitate recunoscuseră că autorul are talent, că este
original. Dar fie că formula nu era pe gustul publicului larg, obişnuit mai
mult cu moda chiar şi în acest domeniu, fie că între public şi critici nu s-a
legat un dialog, cert e că primele patru volume trecuseră mai mult
neobservate. Timpul le preluase la păstrat, pregătindu-le, cum se întîmplă
cel mai adesea, pentru postumitate. Am putea spune, astfel, că mai
fiecare autor trăieşte în paralel cu propria postumitate, că fiecare
acţionează după noroc, după cît îi rezervă soarta. Sau destinul? Cea de a
cincea carte a lui Toma Penescu produse, însă, brusc animaţie în lumea
literară şi nu numai. Dacă cineva ar sta să analizeze ce se întîmplase de
fapt, din punct de vedere al mentalului colectiv, al mişcării ideilor în
societate, al decrispării cititorului înalt şi mediu, cred că ar ajunge la
concluzii foarte interesante. Sau ar constata că nu e nimic de înţeles şi că
hazardul lucrase după reguli proprii? Şi asta ar fi posibil.
Cartea avea cu puţin peste o sută de pagini şi era, după cum spunea
autorul însuşi, într-un argument introductiv, o provocare a sîmburelui de
eternitate din fiecare. Odată provocat sîmburele, ar fi trebuit să se
elibereze din coaja cărnoasă a trupului şi să izbucnească, să se facă lujer,
să aspire la viaţă. Era o utopie, ca atîtea altele care au îmbrăcat haina
filosofiei, a poeziei, a muzicii sau a picturii. Sau chiar a matematicii, arta