Martin Heidegger - Conceptele fundamentale ale metafizicii

r02
DE$TEPTAREA DISPOZITIEI AFECTIVE
Ie3l
pare echivalenta cu distinctia pe care o facem atunci cAnd vorbim despre
desteptarea a ceea ce doarme. Putem insi. oare identifica in mod direct
somnul cu absenga congtiintei? in fond, absenta constiintei se manifesti 9i
in starea de legin, care nu poate fi identificata cu somnul, si, in cele din
urm5., in mod deplin, in moarte. Acest concept al inconstientului este,
asadar, mult prea larg - lisAnd la o parte intrebarea daci este in genere
adecvat - pentru ceea ce avem in vedere aici. Pe de alti parte, somnul nu
numai ca nu inseamna pur si simplu absenta congtiintei, ci, dimpotrivi, stim
ca somnului ii apargine o congtiinti aparte si, in multe cazuri, plina de
viaga - si anume cea a visului - astfel ci aici dispare cu totul posibilitatea
de a caracte riza ceva prin apel la distinctia ,,constient-incon;tient". Starea
de veghe si cea de somn nu corespund binomului constient-inconstient.
Astfel, se vadeste deja ca distinctia dintre ,,constient" si ,,inconstient"
nu ne poate fi de folos mai departe. A destepta o dispozilie afectivi. nu
poate insemna pur 9i simplu a transforma ceva in prima instanti neconstientizat
in ceva de care suntem constienti. A destepta o dispozitie inseamni,
in fond, a oface sa se trezeAscl gi tocmai astfel a o face sdfe.insi
atunci cind facem ca o dispozitie sa devina ceva de care suntem constienli,
cAnd luam la cunogtintS. existenta ei, transformind-o in obiect al cunoagterii,
arunci obginem exact opusul unei desteptari. Dispozitia este nimicita
in acest fel, sau cel pugin slabita si alterati, in nici un caz intensificati.
Cu toate acestea, un fapt ramine sigur: atunci cind desteptim o dispozitie
afectiva, asta presupune ca ea era deja acolo, insa cumva, totusi.
ftri si fie. Pe de alta parte, am constatar ca distinctia dintre a fi si a nu fi
prezenr nu esre sinonimi cu distinctia dintre ceva de care suntem constienti
si ceva de care nu suntem. Dar aceasta nu este singura concluzie care
poate fi desprinsa de aici: daci dispozitia afectivi est€ ceva ce apartine
omului, ceva ce existi- ,,in el" - cum spuneam mai devreme -
sau ceva
care ii revine acestuia, si daca ea nu poate fi iamurita cu ajutorul distinctiei
dintre congtient si inconstient, nu vom reugi si dam seami de aceasti"
problema atata vreme cAt vom privi omul ca pe ceva ce se deosebeste de
lucrurile materiale prin aceea ci are o constiintl, ci este un animal inzestrat
cu ratiune, tn animal rationale sau un eu cu trairi, legat de un trup.
Aceasta conceptie despre om ca fiinta vie inzestrata pe deasupra cu ratiune
este cea care a condus la o ingelegere complet gregita a esentei dispozitiei
afective. Desteptarea dispozitiei afective si incercarea de avansa in intele-