Martin Heidegger - Conceptele fundamentale ale metafizicii

E,XPUNEREA PROBLEMEI LUMIi
Este dincolo de orice indoiala ci ne putem raporta la fiintare fhri si
ne preocupam mi.car o clipi de intrebarea filozofica privitoare la fiinta
fiingirii. Dar oare acest lucru inseamni cI n-am auzit niciodati de fiinta
fiingarii ;i ci aflam de ea abia in urma indeletnicirii cu filozofia? Sau poate
ci trebuie, dimpotriva, sa tragem de aici concluzia cb, dacd. intrebarea filozofrcd.
privitoare la fiinga fiingarii este posibila, ba chiar poate necesari.,
atunci filozofia nu inuenteazd acest lucru in privinEa cdruia igi pune atAtea
intrebi.ri. Ea trebuie sl"-l descopere undeva, mai exact spus, sa-l descopere
nu ca pe ceva arbitrar, ci ca pe ceva esenlial, ceva care tine chiar de esentialitatea
a tot ceea ce este esential. in cadrui tuturor intrebirilor sale, filozofia
nu poate descoperi altceva decAt ceea ce este deja descoperit in chip
primar ;i esengial - ceva pe care omul ca om l-a descoperit deja fhri si
gtie - gi trebuie sI se mulgumeasci cu asta. insi daci lucrurile stau intr-adevar
aga, atunci n-a fost oare descoperita deja fiinta fiintirii inainte de
orice filozofie gi in afara oricirei filozofii - chiar daci aceasti descoperire
este atAt de prifuiti si se afli, potrivit caracterului sau primordial, atAt de
departe de noi, intr-o epoci antici, incAt nu-i dim nici o atentie? Iati,
agadar, intrebarea: aflim oare despre fiinta fiintarii abia atunci cAnd ne
indeletnicim cu filozofia, sau am gisit deja aceasti fiinti a fiingirii la care
ne raportim si de care apartinem noi insine? Oare nu am jhcutintotdeauna
deja 9i de mult aceastd descoperire, astfel ci nici macar nu mai tinem seama
l5l7) de ea, ci, dimpotrivi, trecem in chip fundamental cw uederea fiinta fiintirii
in cadrul tuturor raportirilor noastre - o trecem cu vederea intr-o asemenea
manieri, incAt am ajuns la parerea poate bizari si chiar neverosimila
ci ne-am putea menline numai in sfera fiintirii, dispensAndu-ne cu totul
de fiinga? Si totu;i, cea mai profunda indistincyie si indiferenti a intelegerii
comune nu rezida in acea raportare indistincta fagi de fiintarile cele
mai felurite, prin care ea este capabila sa se descurce si si-si giseasca drumul,
ci enormitatea indiferentei ce caracterizeazl ingelegerea comuni tine
de faptul ci ea trece cuvedereafinyafiingarii si nu este capabili sa recunoasca
decAt fiingarea. Fiintarea este singurul lucru de care se preocupi,
de la inceput p+i la sfirsit. Cu alte cuvinte, intelegerii comune ii rimAne
ascunsi tocmai' acea diferenga care face in cele din urmi posibile orice
distincyii / orice diferenyiere. Daci esenga intelegerii consta tocmai in diferengiere
(acest lucru a fost sesizat inci din Antichitate - rcptverv), atunci
intelegerea comuni, in toati splendoarea sa, nu poate fi ceea ce este decAt
pe temeiul acestei diferente de care crede ci se poate dispensa.