Martin Heidegger - Conceptele fundamentale ale metafizicii

144
PRIMA FORMA A PLICTISELIi
Oare plictiseala esre intr-adevir o proasti dispozitie sau chiar o formi de
nerabdare? in mod cert, neribdarea poate apilrea in cadrul plictiselii, dar
cu toate acestea ea nu este nici identici plictiselii si nici nu este o proprietate
a sa. Neribdarea caracterizeazd., mai curind, modul in care incercim -
de multe ori {lra succes - si ne instapAnim asupra plictiselii. Faptul de a-gi
omori timpul are acest caracter aparte al unei neliniqti agitate, care aduce
cu sine aceasra neribdare. Cici faptul de a fi plictisit de ceva se caracteri-
1142) zeaziprin aceea caatdtavreme cAt suntem nevoigi sa agteptim, nelinistea
nu ne ingaduie si gasim nimic care ne-ar putea retine atentia sau ne-ar
putea preocupa si care ne-ar face astfel si ne redobAndim rlbdarea.
A te plictisi nu inseamna nici a astepta, nici a fi neribditor. Aceasti
necesitate de a astepta - ca 9i nerabdarea - pot apirea in cadrul plictiselii
si o pot insoti, dar ele nu sunt niciodati plictiseala insisi.
inainte de a continua cu explicitarea plictiselii, si ne reamintim inca
o data pagii pe care i-am urmat pini aici. Am intreprins, din perspective
diferite, o analiza preliminari a plictiselii, care a pus in evidenga urmitoarele:
in primul rind ci, in mod evident, e necesari o explicitare a
plictiselii; ea ne este intr-adevar cunoscuti, flra sa ne fie insi propriu-zis
familiari. Mai mult decAt atAt, la o privire mai atenti putem spune ci
esenra acesrei dispozitii afective ne ramine pe deplin inaccesibila; se face
nevazuti. in al doilea rAnd, s-a vidit ca atunci cAnd incercam o astfel de
explicitare a plictiselii nu este deloc limpede, Ia inceput, de unde ar trebui
si. incepem, in ce directie ar trebui si ne indreptim intrebirile si incotro
ar trebui si conducem interpretarea, sau cum ar trebui si tematizim acest
fenomen aparent cunoscut. Un principiu metodologic universal, potrivit
caruia intreaga investigatie ar trebui si urmareasci plasarea obiectului
cercetat in cele mai bune conditii de observabilitate, ne-ar putea oferi,
intr-adevir, un fir conducitor. Am vizut insa imediat ci acest principiu -
la prima vedere pe deplin universal si de la sine inteles - are o anumiti
intrebuingare doar in sfera stiintei, o intrebuingare care trimite la un raport
fundamental intre fiinga 9i adevir. Tocmai de aceea, o astfel de indicatie
generala nu ne spune nimic, atita timp cXt nu este limpede care e felul
de a fi al dispozigiei afective pe care o cercetam si ce adevir ii corespunde;
dar gi atAta vreme cAt nu este limpede daci acest raport 9i felul de a fi al
dispozitiei afective pot deveni, de fiecare dati, potrivit caracterului lor,
obiectul unei investigagii gtiingifice. Am vazut apoi si ci acest principiu
nu numai ci nu ne spune nimic, dar c5., in fond, ne induce in eroare gi