Martin Heidegger - Conceptele fundamentale ale metafizicii

184
CF,A DE-A DOUA FORMA A PLICTISELII
adici,,acum"-ul -, se dilata, asa-ziclnd, prin sine. Prin faptul ci orizontul
trecutului, ca gi cel al viitorului ii ramAn blocate, ,,acum"-ul nu mai are
deloc posibilitatea de a se manifesta ca ,,mai devreme" sau ,,mai t6.rziu".
,,Acum"-ul nu mai are alta posibilitate in afari de aceea de a fi ,,acum"-ul
actual al ,,acum"-urilor. Prin aceasti comprimare a,,acum"-ului care il reduce
la,,acum", are loc o dilatare a lui. ,,Acum"-ul insusi se dilati, insi nu pentru
ci mai multe ,,acum"-uri punctuale si izolate sunt ingramadite unele
peste altele, ci ,,acum"-ul ldas Jetztl se dilati prin aceea ci devine si se manifesti
ca actualitate ldas Jetzige). Nu existi mai multe ,,acum"-uri, ci me-
[189] reu mai putine, doar unul singur chiar, dilatat, incremenit in aceasti
dilatare specifici. incremenirea ,,acum"-ului si a duratei nu e doar puri
riminere in nemiscare, ca si cind de acum inainte nu se va mai intAmpla
nimic, ca si cAnd acest ,,acum" dilatat s-ar gasi abandonat undeva, ci el se
regaseste iniuntrul D as e in-ului nostru.
Acest timp incremenit de pe duratavizitei este timpul pe care ni l-am
rezewat si pe care ni-l rezervim tocmai prin aceea ci suntem in intregime
prezengi acolo. Timpul pe care ni-l luam este, asa clrm am spus, timpul
nostru. Acest timp incremenit se constituie prin izolarea de trecutul nostru
esenfial 9i prin decuplarea de viitorul nostru, ceea ce inseamna ca intreg
timpul Dasein-vhi nostru e modificat intr-un fel aparte. intteg timpul
nostru, sub aceasti formi modificati, se concentreazain acest dcum incremenit
de pe durata serii. Timpul incremenit suntem noi iryine, insa e vorba
de un sine al nostru care rimine crt un rest in urma separarii de propria sa
prouenienya si de propriu siu uiitor. Acest ,,acum" incremenit ne poate
spune, tocmai prin incremenirea sa, ci noi suntem cei care l-am fhcut si
incremeneasci, dar ca nu ne elibereazi totusi, ci ne impune dependenta
de el. ,,Acum"-ul incremenit, ,,durata" serii in care se desfhgoara vizita ne
poate releva tocmai aceasti tinere in loc, aceastl dependenti de timpul
nostru ca atare. Aceasta neeliberare de timpul nostru, care ne cotropeste
prin intermediul ,,acum"-ului incremenit, echivaleazi cu a f yinut in loc
de timpul incremenit gi este, asadar, momentul structural pe care-l ciutam,
apartinAnd faptului de a te plictisi intr-o anumiti imprejurare. Nu numai
ci timpul incremenit nu ne elibereazi,, dar chiar ne convoaci. stringent, ne
pune la dispozigia sa. Atunci cAnd, fiind de fagi acolo, ne lisim in voia
acestui fapt de a fi, luAnd parte la ceea ce se intAmpla si ramAn6"nd tintuiti
de citre ,,acum"-ul incremenit (care este propriul nostru sine, chiar daci
un sine gol, la care am renuntat), atunci ne plictisim.