Martin Heidegger - Conceptele fundamentale ale metafizicii

178
CEA DE-A DOUA FORMA A PLICTISELII
isi primeste greutatea numai din faptul ci suntem ginugi in loc de curgerea
trenanta a timpului, pe care trebuie si-l risipim aici in Yan, intr-o asteptare
sterili.
in cazul celei de-a douaforme de plictisealane-amihcutinside la bun
inceput timp pentru acea seari. Auem timp. Nu suntem apisati de el gi
tocmai de aceea nici nu poate trece prea incet, adici nu ne poate tine in
loc, nu poate trena. Acestui lucru ii corespunde faptul ci, plictisindu-ne
astfel, nu ne uitim nici o clipi la ceas si nici nu ne gAndim la finalul vi-
[182] zitei. Dar ce inseamni asta? Ce se intimpli cu raportared noastra la timp,
in cadrul acestei forme
de plictiseald?
Raspunsul la intrebare trebuie gasit urm1nd drumul indicat mai devreme,
adici pornind de la modul de a ne omori timpul care e specific
acestei situatii. Am descris deja acest fenomen in forma sa modificati. El
nu se mai reduce acum la o singuri ocupatie din cadrul situatiei date, ci
cuprinde totul, de la un capit la altul, {lri si iasi in evidenti - el constituie
intreaga situatie ca atare si se desfhgoari in contextul participirii
noastre impasibile la ceea ce se intimpli acolo. Aceasta participare impasibili
igi are, la rAndu-i, temeiul in impasibilitatea inteleasi ca forma originara
a faptului de a fi li.sat prada golului. Acest mod de a-gi omori
timpul rezidl.in ceea ce line de insusi faptul de a te plictisi intr-o anumiti
imprejurare. Ne plictisim in timpul acelei vizite.Yizita insigi este modul
de a ne omori timpul.
Ce se intkmplA aici in priuinya timpu/ui? Aga cum am spus, ne-amihcut
dinainte timpt auem timp. Nu trebuie si ne preocupim de el, ci putem,
asa-zicAnd, si-l pierdem, si-l risipim, fi"ri si tinem cont de nimic. Avem
timp intr-o asemenea misuri, incAt pe durata vizitei nu ne gAndim deloc
la aceasti ,,durdtd". Nu ne indreptim atentia asupra faptului de a dura,
asupra trecerii si scurgerii continue a timpului. Prin urmare, suntem intr-o
atAt de mici masuri,linuyi in loc de timp, incAt s-ar putea spune mai curXnd
contrariul. Timpul nu ne leaga de el insusi, ci ne lasa cu totul in
setmA noastrd, adici ne di friu liber, ne lasa si fim pe deplin acolo, sa luim
parte la tot ce se intAmpla.
insl daci timpul si-a pierdut in asemenea mS.suri insemnitatea, ba
chiar a disparut cu totul, mai putem vorbi oare despre plictiseali 9i, mai
ales, despre una ipotetic mai piofundi decAt cea din primul caz? Evident
ca nu. Totusi, faptul ci timpul joaci gi aici un anumit rol se videgte prin
aceea ci situaqia a fost de la bun inceput determinata astfel: auem timp