Martin Heidegger - Conceptele fundamentale ale metafizicii

146
PRIMA FORMA A PLICTISELII
alte cuvinte, daca luam aceasti definitie in sensul ei formal' nu mai putem
vorbi despre plictiseala insasi. Mentionam asta doar in trecere, pentru ca
cititorul si nu se fixeze asupra definitiei. Mai importanti este intrebarea
concreti: ce inseamni toate acestea? Am {bcut trimitere, la finalul rezumatului
de mai devreme, la ceea ce ne dpdsd in situagia plictisitoare.A;tep'
tarea specifi.cd" este cea de care vrem si scapim, astfel ci ne-am putea
intreba daci nu cumva plictiseala este aceasti asteptare. In cele din urmi,
s-a vidit ci asteptarea si plictiseala nu sunt unul si acelagi lucru, ci, dim-
un caracter
potrivi, ca agteptarea poate arrea - degi nu in mod necesar -
plictisitor.
b) Faptul de a-1i omori timpul si verificarea
ceasului. A fi plictisit in sensul de a fi afectat
in chip paralizant de curgerea trenanti a timpului
Straniu este ci, in conrextul discugiei despre plictiseala, am descoperit
o mulgime de lucruri, insa ea insasi, plictiseala, ne-a scipat mereu - ca si
cAnd am ciuta ceva ce pur si simplu nu existi. Plictiseala nu este nimic
din tot ce am creztrt ci este. Ea dispare si se destram5. in faga noastra. Si
totusi, aceasti agteptare neribdatoare, mersui dintr-o parte intr-alta, numaratul
copacilor si orice alte astfel de ocupatii neobisnuite sunt tocmai
dovada faptului ci plictiseala exista. Iar atunci cAnd spunerrr ci. aproape
murim de plictiseald, nu facem altceva decAt si confirmam si si intarim
aceasra dovada. Poate ci, vorbind astfel, tradS.m - impotriva intentiei 9i
vointei noastre - un mister, si anume acela ci, in definitiv, plictiseala
lt45) ajungephna laradacini/e Dasein-ului, adici fiinteazl in chip esenttd'ltuest]
in temeiul siu cel mai propriu. Dar nu este doar un mod exagerat 9i disproportionat
de exprimare atunci cind vorbim despre o plictiseali care
ne consumi., despre o plictiseala ucigatoare? Nu vom discuta aici in ce
misurl, in anumite circumstange, exprimS.ri de acest fel sunt doar clisee
sau rod al obignuinlei. in orice caz, astfel de expresii nu sunt intAmplatoare.
PlictiseaJa este prezenti, este ceva bine determinat, insi este totusi
mereu inconjuiata de aceste fortificatii de care ne lovim de fiecare dati in
cursul investigagiilor noastre neintrerupte.
De aici rezukdci, in cele din urmi, abordarea plictiselii pornind de la
faptul de a-!i omori timpul - penrru a vedea impotriva cui luptim omorAndu-ne
timpul - nu ne este de nici un folos. Sau poate ci nu ne-am