Martin Heidegger - Conceptele fundamentale ale metafizicii

Y
i1
li
r82
CEA DE-A DOUA FORMA A PLICTISE,LII
durati ca atare este cea pe care o facem sa treaci. A dura inseamnl a persista,
sub forma unei curgeri continue, specifice timpului, ca succesiune de
,,acum"-uri. Ne izolim de acest huruit nelinigtitor gi paralizant al succesiunii
,,acum"-urilor, care poate avea o durata mai mare sau mai mici. Ne
rezervim acest timp pentru a ne face timp pentru noi, adici pentrv a renuntd
la el ca timp care curge.
Dar ce se intAmpla prin aceasti renunlare la timp, prin aceasti izolare a
noastri de fiuxul a ceea ce dureaza? E limpede ca nu putem pasi in afara
timpului. Si in nici vn caz nu ne dorim acest lucru, nu vrem decAt si avem
acest timp pentru noi. Faptul ca il petrecem si renuntam la el nu poate si
insemne decAt ci ne raportilm la el intr-o anumita maniera. insi cum?
Facem timpul si. incremeneascd. Facem si dureze timpul Pe care ni l-am
rezervat pentru acea seari in asa fel incd,t, luAnd parte la evenimentele din
acea seari, nu tinem seama de curgerea sa gi nici de momentele sale. Tocmai
in asta consta faptul de a ne rezerva timp. Aceasta durata absoarbe, atAta
timp cAt dureazl., curgerea succesivi de ,,acum"-uri, devenind oareaJm un
singur,,acum" dilatat, cate nu curge, ci sta nemiscat. ,yA.cum"-ul este dilatat
intr-o asemenea manieri, incAt luam parte pe deplin la tot ce se intAmpla
acolo, adica suntem in tntregime prezenfi,la dispozitia celor de faga. Fiind
in intregime prezenti in acea situatie, facem timpul sa incremeneascl.
Ce inseamni acest lucru? Ce are de-a face incremenirea timpului cu
faptul de a ne plictisi sau chiar cu acel necunoscut nedeterminat care ne
[187] plictiseste? in primi instangi nimic; cici nu este necesar si ne plictisim in
fiecare situagie pentru care ne-am f).cut timp. Plictisul intr-o asemenea situatie
este doar o posibilitate . Dar atunci cAnd el survine intr-adevar -
asa cum
am presupus mai devreme * in ce raport se afla incremenirea timpului cu
acest plictis? Oare acel moment specific al plictiselii pe care il ciutim acum
si pe care l-am numit af pinut in loc are de-aface cu aceasti incremenire a
timpului, cu diferenta ca aceasti tinere in loc nu mai este acum condidonata,
ca in cel dintAi exemplu, de timpul care treneazi, ci de timpul incremenii
Facem timpul si incremeneasci, nu insi si dispari. - iar acest lucru nu
trebuie nici un.moment pierdut din vedere. Dimpotrivl, important este
si vedem ce ins'bamni ca timpul incremenit din acea situatie sti nemiscat,
in incremenirea sa, iniuntrul Dasein-uI nostru. Faptul de a face timpul
s5. incremeneasci survine in cursul participarii noastre la ceea ce se intAmpli
sau se petrece acolo. Aceasta abandonare de sine prin care luim parte,
sporovS"ind alituri de ceilalti, la tot ceea ce se intAmpli acolo este posibili