Geomorfologia generala - Profu' de geogra'

patru-cinci faze glaciare. S-au adăugat gheţarii din regiunile montane înalte (Caucaz,
Asia Centrală, Himalaya etc.).
În emisfera sudică suprafaţa cea mai mare a fost în Antarctica, apoi în America
de Sud la latitudini mai mari de 42 0 şi în Anzi; în Tasmania (a existat o calotă care a
acoperit o bună parte din insulă) iar în Noua Zeelandă au dominat gheţarii montani.
5. Procese şi forme de relief glaciare
Gheţarii reprezintă un însemnat agent modelator al scoarţei terestre. Masa de
gheaţă încărcată cu grohotişuri, praf etc. se deplasează cu viteze diferite în funcţie de
mărimea pantei şi grosimea ei. Gheţarul exercită trei procese -eroziunea asupra
suprafeţei cu care intră în contact, transportul gheţii şi a materialelor cu care se
încarcă şi acumularea materialelor în diferite sectoare unde gheţarul se degradează.
Importanţa celor trei procese în unele situaţii a fost exagerată (gheţarii aveau un rol în
evoluţia reliefului la fel ca şi apele curgătoare), iar alteori minimalizată (gheţarii
acoperă un relief preexistent conservându-i caracteristicile). În realitate, gheţarii se
instalează pe un paleorelief, îl modelează schimbând multe din caracteristicile sale şi
creează forme de relief care îi aparţin. Cu cât durata acţiunii gheţarilor este mai mare
cu atât rezultatele modelării lor sunt mai numeroase, iar după topirea completă a
gheţii, peisajul va fi dominat de acestea.
Formele de relief aparţin celor două procese contradictorii - eroziunii glaciare
(exaraţie) şi acumulării glaciare. Ele au dimensiuni, înfăţişare şi alcătuire deosebite de
la un gheţar la altul evidenţiind specificul modelării locale sau regionale. Eliminând
caracteristicile particulare şi păstrând elementele comune se ajunge la diferenţierea de
tipuri. Prima grupare a tipurilor este impusă de procesele care le-au creat, iar în cadrul
acestora diferenţieri în funcţie de tipul de gheţar generator.
5.1. Relieful creat de eroziune.
Eroziunea glaciară (exaraţia) se manifestă diferit în funcţie de mai mulţi
factori:
• viteza de deplasare a masei de gheaţă (exaraţia este ridicată la viteze
mici întrucât puterea de scrijelire este amplificată de durata mai mare a exercitării
procesului);
• grosimea masei de gheaţă care presează rocile subglaciare (cu cât este
mai mare cu atât exaraţia va fi mai intensă);
• panta suprafeţei subiacente (pe pante mici şi contrapante, eroziunea
este mult mai activă);
• rezistenţa rocilor din care este alcătuită suprafaţa subglaciară (rocile
moi sunt uşor de dislocat în raport cu cele dure);
• încărcătura masei de gheaţă cu blocuri şi grohotişuri (cu cât este mai
mare cu atât puterea de scrijelire este mai intensă).
Formele de relief create prin eroziunea glaciară sunt diferite la gheţarii
montani în raport cu cei de calotă cu toate că există şi numeroase elemente comune.
5.1.1. Relieful de eroziune specific gheţarilor montani.
Rezultatele procesului de eroziune (exaraţie) sunt diferite în funcţie de
mărimea gheţarului impusă de climat şi de caracteristicile reliefului preglaciar, durata
acţiunii şi poziţia lui în raport cu limita zăpezilor perene. Cu cât un gheţar are un
bazin de alimentare mai larg şi o acumulare de zăpadă mai bogată care să se
transforme în gheaţă, cu cât acţiunea lui este de durată. Cu cât aceasta se desfăşoară la
altitudini mari în raport cu zona de topire cu atât morfologia creată este mai
diversificată şi are dimensiuni deosebite. Indiferent de tipul de gheţar montan, două
forme de eroziune sunt comune - circul şi pragul din faţa acestuia. La cei care au un
volum de gheaţă mare se adaugă valea glaciară, pragurile, bazinetele depresionare şi
105