Geomorfologia generala - Profu' de geogra'

cu ele este redusă (produce o şlefuire uşoară). Opus sunt particulele care depăşesc
dimensiunea de 0,5 mm ajungând chiar la 1 mm care deşi sunt transportate pe
lungimi reduse (câţiva metri) determină prin izbirea repetată a suprafeţelor de rocă
expuse vânturilor puternice slăbirea legăturilor diverselor elemente din compunerea
acestora proces la care contribuie şi dezagregarea, şiroirea etc. Când ele devin libere
vântul şi gravitaţia le impun dislocarea în locul lor rămânând goluri. Acţiunea este
puternică în munţii din regiunile deşertice calde (Australia, Hoggar şi Tibesti din
Africa, în Peru) dar şi în regiunile litorale (Mauritania), în insulele polare (aici
participă în actul izbirii mai ales particule de gheaţă) şi în regiunile alpine înalte din
zonele temperate (particulele de nisip se amestecă cu cele din gheaţă).
Procesul de coroziune se produce până la maximum 1,5 m deasupra suprafeţei
pe care se deplasează masa de aer fiind intens în treimea din bază unde forţa vântului
este maximă. La înălţimi mai mari viteza acestuia slăbind competenţa se va reduce
treptat la particule sub 0,2 mm.
Prin coroziune frecvent rezultă:
- alveole (goluri) cu dimensiuni variate care apar în locul bucăţelelor de rocă
dislocate de pe suprafeţele expuse permanent furtunilor;
- forme de relief rezidual de tipul coloanelor, sfincşilor, babelor etc. – a căror
configuraţie este condiţionată de acţiunea combinată a coroziunii (activă în
vecinătatea bazei coloanelor) cu alte procese (şiroirea, dezagregarea, alterarea,
dizolvarea, deflaţia, gravitaţia etc.). La acestea în afara alveolelor create pe suprafeţele
expuse se adaugă şlefuirea muchiilor, rotunjirea colţurilor şi proeminenţelor.
- dreikanterele (pietrele şlefuite) sunt bolovani care într-o primă fază au rezultat
prin dezagregarea stâncilor şi versanţilor şi care au fost transportate gravitaţional sau
prin forţa apelor de şiroire sau a pâraielor temporare la difertie distanţe. Asupra lor
coroziunea produce în timp şlefuirea muchiilor şi suprafeţelor expuse. Forma tipică de
piatră şlefuită pe trei suprafeţe constituie un stadiu avansat al manifestării coroziunii.
El se înfăptuieşte la pietrele mici care la marile furtuni pot fi răsturnate încât în mai
multe faze suprafeţele ce le compun suferă şlefuri succesive.
- yardangurile – sunt forme complexe rezultate în urma îmbinării acţiunii
coroziunii cu deflaţia. Se dezvoltă în deşerturile lutoase sau grezoase, deci acolo unde
rezistenţa rocii la vânt este mică. Se dezvoltă în lungul crăpăturilor din platouri a căror
desfăşurare este paralelă cu sensul vânturilor permanente. Prin coroziune şi şiroire şi
crăpăturile sunt lărgite şi alungite treptat. Se ajunge la crearea unor şanţuri aproape
paralele, adânci de la câţiva decimentri la mai mulţi metri şi lungi de zeci şi sute de
metri. Formele evoluate îmbracă două aspecte – primul de microdepresiuni
asimentrice (latură abruptă spre vânt şi prelungă în sensul acestuia) şi alungite
separate de platouri şi cel de al doilea de şanţuri paralele separate de creste înguste.
2.2. Deflaţia, acumularea şi formele de relief rezultate:
Deflaţia este procesul de spulberare a particulelor de praf şi nisip fin. Se
produce pretutindeni unde aerul în mişcare poate deplasa materialele. Puterea de
antrenare a vântului este dependentă pe de-o parte de viteza şi durata acţiunii lui iar pe
de altă parte de dimensiunile particulelor, de obstacolele naturale (culmi muntoase,
deluroase, petece de vegetaţie etc.) şi antropice.
Frecvent materialele foarte fine (diametre sub 0,1 mm) nu numai că sunt uşor de
dislocat dar ele sunt încorporate în masa de aer şi antrenate pe distanţe foarte mari (la
furtuni în cazul vânturilor permanente ce afectează suprafeţe întinse ajung la sute şi
mii de kilometri – furtuni de praf). Particulele cu dimensiuni de 0,2 – 0,5 mm sunt
antrenate într-un proces de saltare pe zeci şi sute de metri cu ridicări (câţi metri) şi
138