Geomorfologia generala - Profu' de geogra'

înscrie mai întâi ca insule, arhipelaguri. Şi aici vulcanismul foarte activ va genera
vulcani (submerşi sau emerşi).
Deci, prin mecanismul tectonicii globale care cuprinde toate plăcile
(indiferent de mărime) ce alcătuiesc scoarţa se produc două procese esenţiale pentru
înţelegerea genezei şi evoluţiei bazinelor oceanice - deplasarea generală a plăcilor
dinspre rifturi spre zonele de subducţie însoţită de creşterea fundului bazinelor
oceanice când activitatea în rifturi precumpăneşte în raport cu cea din zonele de
subducţie şi de îngustare a oceanului când rifturile sau părţi din acestea s-au înfundat
(închis) dar este activ procesul de subducţie ca reflex al deplasării plăcii uşoare şi a
aspirării în adânc acelei grele sub impulsul curenţilor de convecţie. Se mai adaugă
dezvoltarea de sisteme de munţi vulcanici în cadrul dorsalelor (dezvoltate de-o parte şi
de alta rifturilor) şi apoi a lanţurilor de munţi vulcanici şi de încreţire în vecinătatea
zonelor de subducţie (ex. la marginea continentelor Anzii şi Cordilierii, Alpii
australieni, Himalaya, Atlas etc.) sau de ciocnire.
R.Coque, 2002, separa câteva situaţii pentru aceştia din urmă:
- lanţurile dezvoltate în vecinătatea zonelor de subducţie. Tipic este sistemul
Stâncoşi-Anzi individualizat în lungul subducţiei plăcilor pacifice sub cele ale
Americilor. Active sunt ultimile care se deplasează spre vest (sunt împinse de
expansiunea Atlanticului) provocând coborârea celor bazaltice oceanice din Pacific.
Energia tectonică rezultată din subducţia plăcii oceanice şi ascensiunea celei
continentale conduce la fracturarea soclului alcătuit din roci metamorfice vechi
(precambrian-paleozoic), la cutarea formaţiunilor sedimentare (continentale şi de
mare puţin adâncă) şi dezvoltarea unui magmatism generator de batoliţi, lacoliţi dar şi
vulcani activi.
- lanţuri montane în arii de obducţie. Sunt întâlnite în vestul plăcii pacifice
(din Noua Guinee şi până în Kermandec) în arii de subducţie (intraoceanice) pe
fracturi profunde dezvoltate între sectoare cu alcătuire oceanică aparţinând plăcilor
pacifică (coboară) şi celei indo-australiene. Împingerea dinspre placa indo-australiană
conduce la antrenarea unei părţi din propria masă oceanică peste cea continentală
dezvoltând cutări intense, şariaje de proporţii şi magmatism.
- lanţuri montane de coliziune continentală. Corespund sistemului alpinohimalaian.
Apropierea blocurilor continentale (euroasiatic, african, indo-australiană)
determinată în cretacic de expansiunea oceanelor Atlantic şi Indian a dus pe de o parte
la închiderea oceanului Thetis iar pe de alta la dezvoltarea prin presiunile tectonice
rezultate din ciocnirea plăcilor la cutarea depozitelor marine şi continentale şi la
impunerea unor lanţuri montane cu structură complexă (pânze de şariaj formate din
depozite de tip fliş acumulate pe grosime mare în fose şi fâşii de ofiolite oceanice
antrenate peste marginile blocurilor continentale; se adaugă falieri şi cutări mai slabe
ale depozitelor din depresiunile postectonice);
- lanţuri de munţi intracontinentali. Se realizează în domeniul continental
intens faliat din vecinătatea regiunilor de coliziune a plăcilor ca reflex ale
împingerilor tectonice propagate dinspre acestea. Se produc cutarea depozitelor
continentale şi de mare puţin adâncă care capătă o structură relativ simplă (cute
simple, faliate şi pânze cu desfăşurare limitată) şi munţi cu înălţimi variate (ex.
Pirinei, Kuenlun, Tian Şan, Altai).
Cele patru modalităţi de realizare a munţilor de cutare în regiunile active ale
plăcilor nu trebuie considerate ca situaţii de sine stătătoare întrucât în funcţie de stările
de mobilitate şi de evoluţie a raporturilor dintre plăci ele se înscriu în sistemul
tectono-dinamic local în diverse combinaţii (R.Coque) indică pentru Himalaya o
205