Geomorfologia generala - Profu' de geogra'

materialelor şi împingerilor repetate, iar uneori şi intervenţiilor antropice (arătură) îşi
modifică înfăţişarea de la puternic vălurit, la un glacis deluvial ondulat. Uneori, în
porţiunile intens umezite, materialele nisipo-argiloase se transformă în curgeri de
noroi. Sunt şi situaţii (în Subcarpaţi sau Podişul Moldovei) când datorită alcătuirii
argilo-nisipoasă a materialelor din corpul alunecării şi abundenţei apei se ajunge la
transformarea întregii deplasări, într-o masă puternic amestecată cu caracter curgător.
Alunecările masive de versant în regiunile deluroase cu structură
monoclinală sau larg cutată pot fi consecvente şi obsecvente. Indiferent de situaţie,
dacă în alcătuirea geologică alternează strate groase de gresii, tufuri,
microconglomerate, marne, argile se ajunge la un tip de alunecare numit în
Transilvania şi Moldova - glimee.
Aceasta are râpe mari, 2-5 şiruri de trepte la care se pot distinge stratele de
roci, mai multe aliniamente de valuri şi un glacis deluvial. Treptele suferă modificări
trecând de la înfăţişarea unor trunchiuri de piramidă extinse (copârşeu), la aceea de
conuri ţuguiate (ţiglăi) sau rotunjite (gruieţi).
• Alunecările masive de vale (lineare). Sunt frecvente în regiunile deluroase
şi montane alcătuite din roci sedimentare în strate subţiri, între care multe au
caracter nisipo-argilos. A doua condiţie este fragmentarea impusă de o reţea densă de
torenţi, ravene a căror bazine de recepţie sunt despădurite sau pădurea este rară. În
condiţiile unor precipitaţii bogate pe versanţii din bazinul de recepţie, se produc
desprinderi locale, masa alunecată canalizându-se pe ravene, spre axul văii. Deci,
concomitent se individualizează mai multe limbi de materiale vălurite care umplu
ravenele, iar pe restul versanţilor, râpe secundare cu dimensiuni variabile sub care
există brazde de alunecare. Evoluţia ulterioară se concretizează în două direcţii. Prima
conduce la extinderea şi unirea râpelor care vor crea în final, o râpă semicirculară la
partea superioară a bazinului, iar cea de a doua la înaintarea ''limbilor'' de materiale de
pe ravene pe canalul de scurgere al torentului pe care îl umplu treptat până la baza sa
unde masa deplasată va crea o formă de acumulare conică. În lungul porniturii
alternează porţiuni cu materiale groase dispuse ca trepte şi valuri cu porţiuni unde
umezeala bogată le-a transformat în noroi.
Astfel de alunecări au lungimi de la câteva sute de metri, la mai
mulţi kilometri. Procesul cunoaşte o evoluţie cu numeroase reactivări care se produc
în perioadele cu precipitaţii bogate. Sunt favorizate de pantele mai mari de pe versanţi
şi de instabilitatea creată prin adâncirea realizată de şuvoaiele de apă în masa
deplasată.
� Măsuri de prevenire şi combatere a alunecărilor de teren.
Desfăşurarea alunecărilor este însoţită pretutindeni de degradări ale
terenului la scară diferită. Sunt afectate culturile agricole, căile de comunicaţie,
diverse construcţii, structura şi însăşi păstrarea solului, iar în cazuri mai rare, vieţile
oamenilor. Nu trebuie omis nici faptul că prin acest proces se modifică mai mult sau
mai puţin în întregime fizionomia, alcătuirea reliefului anterior. Toate acestea impun
atât cunoaşterea detaliată a mecanismului producerii sale, dar şi a activităţilor menite
să le prevină sau să le combată.
• Măsurile de prevenire se au în vedere înainte ca fenomenul să se
producă, ele având ca scop slăbirea acţiunii forţelor care mai mult sau mai puţin rapid
conduc la ruperea echilibrului de versant. Între acestea importante sunt: un mod de
utilizare a terenurilor adecvat caracteristicilor fizice ale lor (pantă, alcătuire,
permeabilitate, capacitate de reţinere a apei etc.); menţinerea şi protejarea vegetaţiei
(îndeosebi a pădurii); drenarea suprafeţelor cu exces de umiditate, a izvoarelor şi a
ochiurilor de apă apărute frecvent la ploi; amenajarea corespunzătoare a pantelor
56