Geomorfologia generala - Profu' de geogra'

carstificabile şi o redusă alterare chimică. Vegetaţia este slab dezvoltată, rocile intră în
contact direct cu factorii meteorologici (de aici şi numele de scoarţă litogenă).
Rezultatele sunt depozitele de tip grohotişuri care alcătuiesc câmpurile de pietre cu
dimensiuni întinse.
- Scoarţa de tip argilo-sialitic se dezvoltă în regiunile temperate oceanice (ex.
Vestul Europei) cu vegetaţie bogată, caracterizate printr-un climat umed şi moderat
termic, ce permit un proces de alterare avansat care face ca în depozit alături de
fragmente colţuroase de rocă (rezultate din dezagregări în timpul iernii) să existe
(uneori dominant) alumosilicaţi (argilă de tip caolin, hidroxizi de fier şi aluminiu); are
o grosime mai mare de 2 m.
- Scoarţa de tip carbonato-sialitic este specifică regiunilor temperat
continentale. În acestea vegetaţia este slab reprezentată, domină ierburile; climatul cu
ariditate tot mai accentuată spre interiorul continentelor şi diferenţiat termic în patru
sezoane favorizează atât dezagregările prin îngheţ-dezgheţ (iarna) şi insolaţie (vara),
cât şi alterarea (în anotimpurile de tranziţie când există umezeală).
Ca urmare, este o scoarţă cu argilă de tip illit sau montmorilonit, în măsură
mai redusă nisip, dar la care se adaugă acumularea de carbonaţi de calciu şi magneziu
sub formă de concreţiuni către baza profilului (nu există suficientă apă care să permită
îndepărtarea lor).
- Scoarţa de tip terra-rossa – este prezentă îndeosebi în regiunile subtropicale
pe rocile calcaroase. Climatul cu două sezoane distincte (iarnă răcoroasă şi ploioasă şi
vară uscată şi caldă) şi o vegetaţie dominant de arbuşti favorizează alterarea. Se
ajunge la un depozit argilos cu acumulări de oxizi de fier de unde culoarea roşie sau
pestriţă.
- Scoarţa de tip halosialitic - este frecventă în deşerturile tropicale cu climat
arid, cald şi cu puţine precipitaţii ce cad la intervale mari de timp; aici lipseşte
vegetaţia. În aceste condiţii dezagregarea prin insolaţie şi cristalizare este procesul
esenţial; materialele rezultate sunt colţuroase formând pe de-o parte mări de pietre, iar
la exteriorul acestora câmpuri de nisip. Procesele de alterare deşi sunt nesemnificative
se produc în intervale scurte când cad precipitaţii dar şi prin desfăşurarea unor procese
meteorologice (roua iar lângă ţărmul oceanic, ceaţa). Ele asigură o cantitate redusă de
argilă în masa de nisip. În unele microdepresiuni rezultă cruste de săruri. Ele provin
fie prin evaporarea apei din unele lacuri existente aici, fie din pânza subterană de apă
aflată la adâncimi nu prea mari. În a doua situaţie datorită temperaturilor ridicate din
timpul zilei apa încărcată cu săruri aflate în depozit sau în roci urcă prin capilaritate la
suprafaţă, iar aici prin evaporare rezultă acumularea sărurilor (cloruri, sulfaţi,
carbonaţi etc.) sub formă de cruste cu grosime diferită şi care sunt numite sebka în
Sahara, takâre în Asia Centrală, salinas în Atacama etc.
- Scoarţa de tip ferallitic se dezvoltă în condiţiile unui climat cald şi umed dar
cu două sezoane distincte sub raportul cantităţii de precipitaţii (în regiunile de savană
şi în cele cu musoni). Depozitul este bogat în argilă cu conţinut de oxizi de fier şi
aluminiu, ca urmare a unei alterări diferenţiată sezonier ca intensitate sezonier.
În anotimpul ploios cu circulaţie a apei de sus în jos, hidroliza este importantă
conducând la îndepărtarea din rocile silicioase nu numai a bazelor ci chiar a silicei.
Rezultă un depozit argilos cu oxizi de fier şi hidroxizi de aluminiu. În sezonul arid se
produce un proces invers de circulaţie a apei încărcată cu oxizi de fier de jos în sus
(prin capilaritate) ceea ce face ca la partea superioară a depozitului să se înregistreze o
concentrare a oxizilor care prin acumulare şi consolidare generează o placă dură
groasă de culoare roşie (laterita).
46