Geomorfologia generala - Profu' de geogra'

fisuri, crăpături, din ceaţă şi spargerea valurilor), dizolvarea, procese biologice (unele
animale perforează rocile; o masă organică bogată conduce la diminuarea forţei
valurilor, curenţilor etc.).
4. Formele de relief create prin dinamica apei mărilor şi oceanelor. Nu sunt
numeroase ca tipuri specifice dar variază în lungul domeniului litoral prin
caracteristici morfometrice, stadiu de evoluţie şi nivel de asociere cu forme create de
alţi agenţi.
4.1. Faleza. Reprezintă un versant abrupt (pante între 40 şi 90 0 ) supus continuu
atacului apei mării. Baza falezei se află la nivelul mării sau în cazul ţărmurilor cu
maree ceva mai jos. Evoluţia este rapidă în condiţiile în care în alcătuire sunt roci
moi, panta platformei de la bază este ridicată, apa mării este încărcată cu nisip, pietriş
cu care valurile izbesc partea inferioară a falezei unde creează firide. Prin creşterea
acestora în dimensiuni, mai ales în condiţiile unor furtuni repetate, se ajunge la
slăbirea rezistenţei stratelor de roci de deasupra urmată de prăbuşiri. Prin aceasta
abruptul falezei se retrage, la baza ei acumulându-se bolovănişuri, blocuri între stânci,
toate fiind supuse unui proces de mărunţire, uzura realizat de valuri. Microrelieful de
firide, trepte, poliţe, stânci etc. este mult mai complex când faleza este formată din
roci dure iar adâncimea apei în vecinătatea ei este mare (fig. 37).
În funcţie de originea iniţială a abruptului de faleză acestea se clasifică în două
grupe, fiecare cu diverse subtipuri.
- Faleze create prin abraziune. Sunt ţărmuri abrupte a căror fizionomie este
impusă de procesele litorale într-o regiune de podiş sau de munte vecină mării. Stadiul
de evoluţie le separă în trei subtipuri.
• Faleze active unde abraziunea este deosebit de puternică iar la bază
rezultă a platformă de abraziune cu stânci şi acumulări băgate de bolovănişuri; sunt
frecvent întâlnite pe ţărmurile înalte unde are loc un eustatism pozitiv sau suferă
uşoare coborâri.
• Faleze nonfuncţionale la care abruptul creat prin abraziune este situat
la limita extremă de manifestare a valurilor la furtunile cele mai puternice. Suprafaţa
de la baza acesteia şi pe care se sparg valurile constituie o treaptă de echilibru marin.
Se realizează în condiţiile unei stabilităţi de durată a poziţiei nivelului mării şi a unui
ţărm alcătuit din roci cu rezistenţă mică situaţie în care faleza se poate retrage rapid
spre un aliniament pe usact unde valurile să nu mai ajungă şi ca urmare atacul lor să
devină nul.
• Faleză moartă reprezintă sectoare de abrupt creat prin abraziune
marină care se află la depărtare mare de poziţia actuală a ţărmului şi unde apa mării
nu mai ajunge nici la furtunile cele mai intense. Se întâlnesc la ţărmurile regiunilor
care după o perioadă de stabilitate când au rezultat faleze, au urmat ridicări
epirogenetice cu intensitate mare. Astfel faleza a rămas nefuncţională şi la distanţă în
interiorul uscatului.
- Faleze care iniţial au altă origine. Includ versanţi abrupţi supuşi în prezent
acţiunii valurilor, curenţilor marini dar a căror fizionomie a rezultat prin alte acţiuni.
Între acestea sunt:
• Faleze tectonice – dezvoltate în lungul unor abrupturi de falie (ex.
Noua Zeelandă).
• Faleze impuse de dezvoltarea unor insule vulcanice (în oceanele
Atlantic şi Pacific).
127