Geomorfologia generala - Profu' de geogra'

egiunile unde au loc uşoare ridicări tectonice ceea ce face ca o bună parte din
platforma litorală să devină emersă.
Specificul ţărmurilor joase este dat de: prezenţa suprafeţelor joase şi netede cu
pante generale reduse atât pe uscat cât şi la marginea bazinului maritim, o dinamică a
apei mării legată de valuri şi de curenţi cu desfăşurarea aproape paralelă cu linia de
ţărm, acumulări bogate de nisip, argilă şi materie organică sub forme de relief variate
ca înfăţişare şi dimensiuni, lipsa sau producerea cu intensitate mică a mareelor. În
cadrul acestei grupe se disting:
• Ţărmurile cu lagune – sunt legate de sectoarele cu golfuri şi platforme
litorale la mică adâncime unde curenţii şi valurile creează cordoane de nisip extinse.
Treptat, în condiţii de stabilitate tectonică cordoanele se unesc, închid golfurile
separându-le de mare. Un timp se mai pot păstra legături prin sectoare înguste
(portiţe) aflate între cordoane. Spaţiul acvatic închis (laguna) poate evolua de la lac cu
apă sărată, la lac cu apă salmastră, dulce (dacă există un aport prin râuri însemnate)
pentru ca printr-o aluvionare bogată să se transforme în terenuri mlăştinoase ce pot fi
drenate şi să li se dea o valorificare economică. Dacă regiunea suferă o ridicare uşoară
procesul poate fi accelerat iar dacă au loc coborâri se poate reveni la stadiul de golf.
Astfel de ţărmuri sunt în nord vestul Mării Negre, la Golful Mexic (fig. 38, 39).
• Ţărmul cu limane – se dezvoltă la gurile de vărsare ale unor râuri cu
debit redus cu condiţia ca pe platforma litorală curenţii de apă să dezvolte cordoane de
nisip. Ele barează vărsarea râurilor şi ca urmare în spatele limbilor de nisip prin
acumularea apei rezultă un lac (liman). Acesta poate evolua la fel ca şi laguna, fie spre
un mic sector de câmpie fie spre desfiinţare (lăsarea platformei sau modificarea
debitului râului). Exemple în nord-vestul Mării Negre.
• Ţărmul cu delte este specificul fluviilor care au un debit solid bogat şi
se varsă în golfuri cu platformă litorală la mică adâncime şi unde mareele lipsesc sau
au o amplitudine redusă. În funcţie de condiţiile locale se produc înaintări pe unul sau
mai multe braţe, asocieri de cordoane litorale create de curenţii maritimi cu grinduri
paralele cu braţele fluviului; ele închid spaţii lacustre sau mlăştinoase. Prin amenajări
porţiuni însemnate din spaţiile deltaice au căpătat diverse forme de valorificare
economică (deltele Padului, Tibrului, Guadalquivir, Dunării, Volgii, Mississippi etc.).
• Ţărmul cu lido – rezultă prin dezvoltarea de cordoane de nisip pe o
platformă litorală largă situată la adâncimi reduse şi unde există insule. Curenţii şi
valurile orientează cordoanele de nisip (lido) de la insule la ţărm creând una, două sau
mai multe legături între acestea care delimitează spaţii închise cu apă de mare şi
sectoare de plaje variate. Apar pe ţărmurile Adriaticei, Golfului Mexic, în Sardinia
etc. (fig. 38-39).
• Ţărmul cu watt – aparţine regiunilor de platformă puţin adâncă cu
acumulări bogate de nisip şi cochilii sub formă de bancuri, cordoane. Aici se produc
maree cu amplitudine ridicată situaţie care face ca la flux cea mai mare parte a
spaţiului să reprezinte insule şi canale întortocheate iar la reflux o plajă întinsă cu
denivelări (în nordul Germaniei şi în vestul Olandei).
• Ţărmul cu skjar este frecvent la marginile câmpiilor ce-au fost
acoperite de calote de gheaţă în cuaternar. În urma topirii gheţii pe de o parte pe
suprafaţa lor au rămas diferite morene, blocuri eratice, culoare de scurgere a apei
subglaciare etc. iar pe de alta s-a realizat ridicarea nivelului mării cu mai mulţi metri.
Ca urmare, a rezultat un ţărm cu numeroase insule (porţiuni din morene sau blocurile
eratice) şi canale. Se pot remarca la ţărmul Finlandei sau Suediei.
• Ţărmul aralian reprezintă o câmpie cu dune de nisip care este parţial
acoperită de apele mării (sudul M.Aral). În acest fel dunele devin insule, uneori
134