Geomorfologia generala - Profu' de geogra'

fi etaje monoclimatice diferite, numărul lor micşorându-se în raport de altitudine şi de
latitudinea la care există lanţul muntos.
Etajele nu au o desfăşurare spaţială mare în raport cu zonele, dar sunt uşor de
separat şi sesizat ca peisaje cu o morfologie distinctă. Contactul dintre etaje rareori
este net diferenţiat, frecvent între ele dezvoltându-se fâşii de trecere (subetaje).
- În munţii din zona caldă şi umedă condiţiile bioclimatice specifice acesteia
se menţin cam până la altitudinea de 1000 m. Mai sus temperaturile (medii anuale)
vor scădea (15 0 la 2000 m, 10 0 la 3000 m, 5 0 la 4000 m şi 0 0 la cca 5000 m), variaţiile
termice diurne vor avea amplitudini mari (răciri nocturne accentuate), ciclurile
gelivale vor fi frecvente la peste 3000 m, precipitaţiile vor scădea (la peste 3000 m
vor fi şi sub formă de zăpadă etc.). Ca urmare, până la 1000 m se menţine pădurea
ecuatorială cu procesele morfodinamice specifice acesteia. Deasupra ei până la 3000-
3500 m (mai jos în insulele muntoase unde vânturile au frecvenţă mare) se desfăşoară
un etaj cu pădure scundă în care procesele de modelare relativ, similare cu cele din
bază au o intensitate mai redusă dar cu alterări active în partea inferioară şi şiroiri în
cea superioară unde şi arealele cu vegetaţie discontinuă cresc în dimensiuni. Etajele
subalpin şi alpin acoperă crestele situate la peste 3000-3500 m. Există precipitaţii
bogate (la bază cca 1000 mm anual, dar care scad treptat odată cu altitudinea), cicluri
gelivale, zăpadă iar ca vegetaţie tufe de arbuşti şi ierburi (îndeosebi graminee) la bază
şi stâncărie cu unele specii de licheni şi muşchi. Dezagregarea, nivaţia şi diverse
forme de şiroire şi torenţialitate sunt procesele principale. Se adaugă în locurile
favorabile dezvoltării de gheţari (la peste 4 500 m) o asociere a proceselor periglaciare
cu cele glaciare.
- În munţii din zona caldă şi uscată ariditatea, amplitudinile termice diurne
mari, lipsa vegetaţiei şi vânturile intense cuprind spaţiul acestora în întregime. În
aceste condiţii specificul morfodinamic este dominat de procesele mecanice. Se
produc dezagregări intense însoţite de dezvoltarea de grohotişuri şi stâncărie. Rarele
ploi torenţiale determină şiroiri şi torenţi scurţi care dau naştere la acumulări de conuri
cu materiale grosiere din care vânturile spulberă elementele nisipoase. În munţii înalţi
unde ajung şi slabe mase de aer oceanic la peste 4 000 m se acumulează şi se
păstrează zăpada care uneori se transformă în gheţari cu volum mic (Atlasul înalt).
- În sistemul de munţi din zonele temperate poziţia limitei dintre etaje este în
mare măsură influenţată de situarea lor în vecinătatea bazinelor oceanice sau în
interiorul continentelor, factor care condiţionează cantităţile de precipitaţii pe care le
primesc. Pe ansamblu în regiunile oceanice şi subtropicale diferenţieri morfologice
distincte sunt între spaţiul acoperit de pădure (foioase în bază până la 800-1000 m
altitudine, specifice zonei şi etajul coniferelor între 1000 şi 2000 m) şi cel al crestelor
şi văilor subalpine (cu tufişuri şi ierburi) şi alpine (ierburi discontinui, stâncărie). În
acelaşi sens se trece de la sisteme morfodinamice ale căror caracteristici sunt legate de
alterarea chimică, şiroire, torenţialitate, alunecări şi procese fluviatile la sisteme ce au
ca specific asocierea proceselor fluviatile şi periglaciare cu regim sezonier iar local (la
peste 2 800 m) a celor glaciare. În munţii din interiorul continentelor datorită aridităţii
accentuate limitele etajelor sunt mai coborâte iar asocierea gelivaţiei cu nivaţia.,
eolizaţia şi torenţialitatea afectează spaţii mult mai extinse. Gheţarii în schimb sunt
legaţi de crestele care depăşesc 3 500 m.
- În munţii din zonele reci frecvent se asociază sistemele morfogenetice
glaciare şi periglaciare. În funcţie de condiţiile locale aria de acţiune a lor diferă.
Verificări:
• Dezvoltaţi noţiunile – Geomoroflogie climatică, sistem morfogenetic, zonă
morfocliamtică, etaj morfoclimatic.
198