Geomorfologia generala - Profu' de geogra'

Ca urmare a acestei evoluţii se ajunge ca văile ca forme negative să se
desfăşoare pe cute convexe (anticlinale) iar interfluviile să se înscrie pe cute concave
(sinclinale). Acestea definesc aşa zisele „inversiuni de relief”.
Fragmentarea tectonică şi o mare varietate petrografică produc o diversitate de
modalităţi de manifestare a eroziunii urmate de individualizarea de forme cu
dimensiuni variate. De aceea în ansamblul reliefului dezvoltat pe structuri cutate
formele primare sunt tot mai puţine în raport cu cele derivate din evoluţia acestora.
2.3.3. Relieful dezvoltat în structura în domuri. Domurile constituie boltiri
largi ale stratelor pe areale extinse care uneori se impun în peisaj prin culmi bombate
cu desfăşurare circulară între care există spaţii negative. De cele mai multe ori sunt
reflexul la suprafaţă al jocului pe verticală (ridicări, coborâri) al blocurilor ce
alcătuiesc baza (fundamentul) unei suprastructuri sedimentare sau ascensiunea unor
sâmburi de sare (diapiri) aflaţi în adânc (Podişul Transilvaniei).
Pe un astfel de relief primar se instalează o reţea hidrografică care iniţial are două
componente – pâraie pe flancurile domului care dau văi cu dispoziţie radială şi râuri
colectoare care urmăresc spaţiile joase dintre domuri (fig. 45).
• Culmea boltită şi văile de pe flancurile ei – ruzuri – constituie forme de
concordanţă. Evoluţia ulterioară determină individualizarea altor forme de relief între
care:
• butoniere – depresiuni circulare sau alungite realizate prin „golirea”
boltirei domului de către ogaşele de la obârşia ruzurilor;
• cueste circulare sau „faţă în faţă” pe flancurile butonierei;
• martori de eroziune în mijlocul butonierei individualizaţi de eroziune
pe strate mai dure;
• butoniere duble dezvoltate în condiţiile în care în centrul structurii
domului eroziunea râurilor intersectează strate dure. Aici selectiv pe stratele dure se
va dezvolta o culme interioară iar lateral prin adâncirea râurilor se vor crea depresiuni
butoniere inelare;
• Domul cupolă – reprezintă un interfluviu pe o structură de tip dom alcătuită
din roci moi. Pe flancurile sale nu se dezvoltă ruzuri ci complexe de alunecări ce-şi
fixează râpele la partea superioară a domului.
Când într-un podiş structurile de acest gen nu sunt accentuate şi ele nu se
reflectă în forme de relief specifice (culmi, dealuri, măguri) dezvoltarea reţelei
hidrografice poate conduce la crearea de văi care taie parţial sau în întregime
domurile. În acest caz se ajunge la punerea în evidenţă a unor forme de relief
secundar (cueste, versanţi structurali, poliţe structurale etc.).
2.3.4. Structura şariată şi relieful dezvoltat pe ea.
Mişcările tectonice determinate de deplasarea plăcilor tectonice produc nu
numai cutarea simplă a formaţiunilor sedimentare din depresiunile de tip orogen dar şi
fragmentarea şi bascularea lor uneori pe distanţe de zeci de kilometri. Prin acest
proces tectonic se realizează atât deformarea structurilor iniţiale dar şi încălcarea
unora de către altele. În acest mod a rezultat o structură complexă cu cel puţin două
componente – structura din bază (autohtonul) şi una care o acoperă (pânza). Cele mai
importante structuri de acest gen se realizează în intervale lungi de timp (zeci de
milioane de ani) şi cuprind atât formaţiuni cristaline şi magmatice cât şi depozite
sedimetare vechi (în Carpaţii Meridionali există Pânza Getică peste Autohtonul
Danubian). În formaţiunile sedimentare flişoide pânzele au o extindere mare dar
încălecarea este redusă (câţiva kilometri).
161