Geomorfologia generala - Profu' de geogra'

desfăşoară pe lungimi de zeci, sute şi chiar mii de metri, au configuraţie alungită,
curbată şi de cele mai multe ori sunt asociate. Majoritatea sunt submerse alternând cu
spaţii de mare ceva mai adâncă. Când acumulările sunt bogate se ajung la cordoane
emerse care sunt paralele cu ţărmul sau care leagă insulele între ele dar şi cu ţărmul.
Nisipul este antrenat de curenţi din materialele acumulate de platforme sau don
aluviunile aduse de fluvii. Cordoanele de denumiri variate – săgeţi (sunt foarte lungi
şi înguste), perisipuri, bare, grinduri. Aici au o dinamică activă, în lungul lor
separându-se sectoare în retragere supuse acţiunii valurilor şi sectoare liniştite unde
domină acumularea. Între cordoanele înguste sau în locurile unde se realizează
asocierea lor există, mult timp, canale prin care se produce o circulaţie a apei mării
(aşa zisele portiţe).
În lungul unui ţărm crestat, cu golfuri, stânci, platformă litorală la adâncime
mică şi râuri care aduc multe materiale etc., se poate ajunge, prin dezvoltarea de
cordoane de nisip, la trei situaţii – bararea golfurilor şi formarea unor lacuri de tip
liman fluvio-maritim, şi la unirea insulelor cu ţărmul prin una sau mai multe
acumulări lineare (lido).
Cordoanele submerse care ating lungimi de mai multe sute de metri şi care sunt
supuse acţiunii valurilor poartă numele de dune hidraulice. Mobilitatea cordoanelor
se face la valurile puternice create de furturi. În rest valurile de hulă generează o
micromorfologie cu „riduri” paralele între ele dar perpendiculară pe direcţia de
propagare a mişcării apei. Au dimensiuni decimetrice ca lungime şi de ordinul
centimetrilor ca lăţime şi înălţime. Mobilitatea acestora este mare şi ca urmare durata
existenţei este redusă
• Plaja propriu-zisă – reprezintă sectorul pe care valurile se deplasează în
permanenţă provocând cele mai multe modificări de alcătuire şi micromorfologie. Au
un profil trnasversal în două trepte – cea superioară cu stabilitate mai mare afectată
doar la valurile mai mari şi cea inferioară supusă unei nivelări continui. Este mai
aplatisată la ţărmurile nisipoase şi mai accentuată la cele cu pietrişuri şi bolovănişuri.
Valurile (mai ales cele mari) crează îndeosebi în sectorul superior, festoane de nisip
sau pietriş (creste), apoi acumulări sub formă semicirculară (coarne de plajă) care se
păstrează mai mult sau mai puţin în funcţie de alcătuire; pot fi observate şi
microfaleze.
• Plajă superioară – este fâşia de nisip cu înălţimi de mai mulţi metri situată fie
la nivelul valurilor de furtună fie la cel al fluxului maxim. Ca urmare, rareori este
acoperită de apă. Pe aceasta nisipul adus de valuri, dar mai ales spulberat de vânt de
pe plaja propriu-zisă în cele mai multe cazuri formează dune longitudinale, paralele
cu ţărmul, asimetrice cu latura abruptă spre mare. Frecvent au înălţimi de câţiva metri,
lungimi de mai mulţi zeci de metri, între ele existând depresiuni interdunare. Valurile
provocate de furtună crează faleze cu pante mari pe care nisipul se năruie. În cea mai
mare parte vegetaţia ierboasă şi arbustivă le acoperă dar există şi sectoare active care
„fumegă” la furtuni. Cele mai importante mase de nisip au fost acumulate la finele
pleistocenului şi începutul holocenului (vestul Franţei – la Bordeaux, în M.Britanie la
nord de Liverpoole etc.). Aici spaţiul cu dune se întinde pe zeci de kilometri, dunele
având dimensiuni foarte mari.
4.4. Estuarele sunt gurile de vărsare ale fluviilor la care se produc intens
mareele ce au amplitudini de câţiva metri. Pot fi şi la ţărmurile joase dar şi la cele
înalte însă unde platforma litorală este îngustă şi prezintă o pantă mare situaţii care
favorizează circulaţia apei în sensurile impuse de flux şi reflux. La marile fluvii
efectele mareei se simt în lungul acestora până la distanţe însemnate (cca 1500 km pe
Amazon, 500 km pe Sf. Laurenţiu, 200 km pe La Plata, peste 140 km pe Sena etc.)
129