Geomorfologia generala - Profu' de geogra'

• Poliile (polje) sunt cele mai mari depresiuni carstice, atingând
lungimi şi lăţimi de mai mulţi kilometri; sunt înconjurate de masive calcaroase, au
fundul plat sau neregulat pe care se păstrează unele cursuri de apă ce se pierd (intră în
circuitul subteran) la contactul cu versanţii abrupţi în sorburi (ponoare). Vatra poliilor
mari este formată din rocile impermeabile aflate la baza stratelor de calcare ale
masivului.
Originea poliilor este diversă - pot rezulta prin: prăbuşirea tavanului sălilor unor
peşteri foarte mari; în urma coborîrii tectonice a unui bloc calcaros dintr-un masiv în
lungul unor linii de falie; prin unirea şi adâncirea mai multor uvale etc.
Sunt polii fără curs de apă permanent dar şi polii în care acestea există. În
perioadele cu precipitaţii bogate râul se revarsă acoperind parţial sau total vatra
poliilor. La poliile rezultate prin prăbuşirea peşterilor există martori de eroziune
(humuri) şi sectoare de peşteri încă active.
• Poduri naturale şi arcade - mărturii ale prăbuşirii unor sectoare din
peşteri (Podul de la Ponoare, arcadele din cheile Runcului, Piatra Craiului etc.)
• Văi dolinare - sunt văi rezultate prin unirea dolinelor pe diferite
aliniamente de curgere subterană.
• Cheile - sunt sectoare înguste de vale dezvoltate în calcare. Versanţii
abrupţi se intersectează la nivelul albiei. Rezultă prin adâncirea cursurilor de apă în
masivul calcaros (dizolvarea se îmbină cu eroziunea mecanică) sau prin prăbuşirea
tavanului sălilor şi galeriilor prin care există un curs de apă activ, acesta apărând astfel
la exterior. În versanţii cheilor se disting goluri ale intrărilor în peşteri, guri ale reţelei
de tuburi de dizolvare din interiorul masivului calcaros, mase de blocuri prăbuşite etc.
• Treptele antitetice - reprezintă porţiuni de albii vechi ale râurilor ce
străbat un masiv calcaros. Ele au rămas suspendate deasupra albiei actuale adâncită în
amonte de un sorb însemnat. În profilul longitudinal al văii se separă albia actuală,
sorbul, peretele abrupt din aval de sorb, albia veche seacă rămasă în aval suspendată
(sunt frecvente în Podişul Padiş din Munţii Apuseni).
- Endocarstul este rezultatul dizolvării la care se asociază precipitarea
chimică, prăbuşirea blocurilor şi eroziunea mecanică a cursurilor subterane. Rezultă
mai multe forme cu dimensiuni variabile.
• Peşterile (Grotele) constituie cea mai reprezentativă formă
dezvoltată în interiorul unui masiv calcaros. Sunt rezultatul îmbinării tuturor
proceselor menţionate, dar cu un accent deosebit pe dizolvarea efectuată prin
circulaţia apei din precipitaţii în orizontul superior al masei de calcar şi pe eroziunea
cursurilor de apă subterane. Au dimensiuni variabile (lungimi de la câţiva metri la
zeci de kilometri, diferenţe de nivel în funcţie de numărul de etaje) care au rezultat în
urma evoluţiei. În peşterile mari (fig. 41) se separă:
- sălile - spaţii largi cu înălţime mare în care se întâlnesc
numeroase blocuri prăbuşite dar şi o mulţime de forme de precipitare.
- galeriile - coridoare înguste săpate de cursurile de apă active
aflate, sub presiune, în lungul unor linii de crăpături slab înclinate; au lungimi
variabile şi înălţimi sub 2 m; se disting marmite de eroziune săpate în pereţi,
acumulări de pietriş, nisip cărate de cursul de apă.
- formele de precipitare a calciului din soluţia
supraconcentrată sunt numeroase şi au poziţie diferită. Unele se află pe tavanul sălilor
(stalactite - sub forma unor conuri cu vârful în jos; au pe centru un canal de scurgere a
soluţiei; draperii - concreţiuni ondulate dezvoltate din tavan la contactul cu pereţii
sălilor etc.) sau pe podea (stalagmite - concreţiuni sub formă de con cu vârful în sus;
coloane rezultate din unirea stalactitelor cu podeaua sau cu stalagmitele; domuri şi
147