Geomorfologia generala - Profu' de geogra'

chimice şi mecanice. Astfel în fazele mai umede se realizează dizolvarea sărurilor,
antrenarea soluţiilor în fisuri pentru ca în cele de intensă evaporare prin dezvoltarea
cristalelor în fisuri să se producă presiuni asupra pereţilor acestora însoţite de lărgirea
şi creşterea lor în adâncimea rocii (haloclastism). În terenurile argiloase (Asia
Centrală) unde predomină montmorilonitul (are o capacitate însemnată de absorbţie a
apei) prin umezire se ajunge la creşteri însemnate de volum (gonflări). În fazele de
uscăciune prin eliminarea apei se produc crăpături înscrise în reţele de poligoane cu
mărimi variate în care se strâng săruri fie aduse de vânt fie de ploile ce survin ulterior.
Relaţia umectare-uscare constituie baza mecanismului producerii diverselor
tipuri de precipitare a sărurilor la suprafaţa rocilor. În general ele presupun faze
scurte cu umezeală accentuată (din ploi) şi faze lungi de uscăciune. Au loc procese
fizico-chimice care se înscriu în cicluri de la câteva ore la mai multe săptămâni şi luni
dar numai pe arealele afectate de precipitaţie.
• Patina deşertică reprezintă pojghiţa lucioasă de culoare închisă (roşie,
cărămizie, vineţie) formată din oxizi (de fier, magneziu etc.) care îmbracă suprafaţa
rocii expusă variaţiilor de umiditate. Fixarea fierului şi magneziului din soluţiile care
se evaporă este rezultatul acţiunii unor microorganisme. În timp prin repetarea
ciclurilor umezeală-uscare se produce nu numai o creştere înceată în grosime dar şi
crăparea ei şi în final sfărâmarea rocii.
• Eflorescenţele de săruri apar pe şei şi în formaţiunile argilo-mâloase
din vatra unor depresiuni. Aici are loc mai întâi o concentrare de săruri provenite din
evaporarea apei din precipitaţii sau de la unele izvoare minerale. Într-o nouă fază de
umectare sunt dizolvate şi antrenate în depozit pentru că ulterior evaporarea treptată a
soluţiei din depozit să faciliteze cristalizarea sărurilor atât la suprafaţă (eflorescenţe)
cât şi în adânc (aici rezultă o structură cu agregate argiloase şi cristale de sare).
Eflorescente sunt frecvent din sare, ghips.
• Crustele rezultă din sărurile spălate de pe versanţi (cloruri, sulfaţi) şi
acumulate fie în materialele de la baza acestora fie în conurile de dejecţie şi depozitele
aluvionale din unele depresiuni. Au grosime redusă la suprafaţa depozitului dar
pătrunde în acesta până la diferite adâncimi sub formă de pilieri dezvoltaţi în spaţiile
goale dintre componentele lor.
- Vântul constituie un agent activ a cărui importanţă este facilitată de lipsa unui
ecran (vegetaţie) care să protejeze rocile. În afara alizeelor se produc multe vânturi
locale cu intensitate ridicată şi chiar pe alte direcţii de deplasare. Ele au un rol
morfogenetic însemnat. Acţiunile sale depind de durata, intensitatea şi viteza de
propagare dar şi de caracteristice petrografice ale suprafeţei. Principalul proces îl
reprezintă spulberarea (deflaţia) particulelor de nisip şi a altor materiale fine. Ea se
realizează în trei moduri – rostogolirea elementelor grosiere (1-1,5 mm în diametru)
pe distanţe scurte, saltarea celor cu dimensiuni de 0,2-1 mm (particulele suferă un
grad de uzură prin izbire) şi mai ales în suspensie (elemente mai mici de 0,1 mm) ce
pot frecvent fi ridicate la mai mulţi metri înălţime şi deplasate la distanţe foarte mari.
Cele mai fine particule (diametre sub 0,005 mm) plutesc în masa de aer aflată în
mişcare ajungând la înălţimi de sute sau chiar câteva mii de metri şi la depărtări de
mai multe mii de kilometri (prafurile din Sahara sunt antrenate până în Europa).
Deflaţia conduce la o sortare a produselor dezagregării. Prin spulberarea materialelor
fine rămân în loc versanţii abrupţi şi masele de grohotişuri care se desfăşoară pe
întinderi mari formând câmpurile de pietre. Pe de altă parte pe câmpuri de nisip
deflaţia determină la vânturile mai puţin intense suite de „riduri” (ondulări) iar la cele
puternice asocieri de dune cu formă şi dimensiuni variabile.
183