Geomorfologia generala - Profu' de geogra'

2.2.2. Forme de relief – Sunt specifice podişurilor monoclinale unde au
dimensiuni mari; local pot fi identificate şi în regiuni deluroase, de câmpii
monoclinale înălţate, în unele masive muntoase (pe flancurile unor sinclinale
fragmentate etc.). Se găsesc în stadii diferite de evoluţie (cu cât sunt mai vechi cu atât
sunt mai fragmentate) şi au o configuraţie variată în funcţie de alcătuirea, grosimea şi
frecvenţa stratelor ce intră în structură.
� Cuesta (coasta) este interfluviul specific structurii monoclinale, el punând cel
mai clar în evidenţă asimetria – drept principală caracteristică a reliefului dezvoltat în
această structură (fig. 46).
• Elementele cuestei sunt:
- suprafaţa structurală, adică podul interfluviului la care suprafaţa
topografică coincide cu suprafaţa stratului; este netedă şi slab fragmentată pe rocile
dure;
- fruntea de cuestă – reprezentând versantul care taie în cap stratele; este
cu atât mai înclinată cu cât rocile sunt mai dure. În funcţie de alcătuirea petrografică
configuraţia este deosebită – abruptă când este formată din roci dure, prelungă şi cu
înclinare mai redusă pe roci moi şi în trepte când alternează strate cu rezistenţă
diferită. De asemenea alcătuirea condiţionează dinamica şi tipul proceselor
morfogenetice şi în final configuraţia şi stadiul de evoluţie. Frecvent pe cele
heterogene ca alcătuire se produc alunecări, şiroiri, torenţi şi rezultă cea mai variată
înfăţişare morfologică.
- muchia cuestei – linia care realizează racordul dintre cele două
suprafeţe; poate fi continuă, arcuită sau în zigzag în funcţie de alcătuirea geologică şi
gradul de fragmentare; este elementul care suferă cele mai multe modificări în timp.
• Tipurile de cueste sunt numeroase, gruparea realizându-se după diferite
criterii:
- după înclinarea stratelor – sunt apropiate (stratele sunt înclinate
puternic) şi depărtate (stratele au înclinare mică);
- după dezvoltarea pe verticală corelată cu desfăşurarea şi grosimea
stratelor formate din roci dure. Sunt cueste simple şi cueste etajate;
- după geneză sunt – tectonice (în lungul unor falii), de eroziune (pe
flancurile sinclinalelor suspendate), pe văile subsecvente versanţii care taie capetele
stratelor etc.).
- după extinderea lineară sunt fronturi de cuestă (versanţi pe capete de
strat cu dimensiuni foarte mari având lungimi de kilometri şi diferenţe de nivel de mai
multe sute de metri), cueste locale (zeci sau sute de metri lungime).
- după gradul de fragmentare care reflectă atât nivelul evoluţiei cât şi
rezistenţa la atacul agenţilor externi dependentă de alcătuirea petrografică sunt
fronturi de cuestă, cueste fragmentate, cueste în retragere cu martori din faze mai
vechi.
� Văile în structura monoclinală. Se disting mai multe tipuri condiţionate prin
raportarea direcţiei lor de desfăşurare la cea a înclinării stratelor (fig. 46).
- văile consecvente (cataclinale) la care sensul desfăşurării văii coincide cu cel
al căderii stratelor; sunt simetrice , largi şi rareori cu praguri în talveg;
- văile obsecvente (anaclinale), au direcţia de dezvoltare opusă sensului căderii
stratelor; se află pe frunţile de cuestă şi ca urmare sunt simetrice, înguste (mai ales
dacă taie capete de strat dure) scurte şi cu praguri;
- văile subsecvente (ortoclinale), au sensul dezvoltării perpendicular pe direcţia
căderii stratelor; este o vale asimetrică cu un versant cu pantă mare (frunte de cuestă)
157