Geomorfologia generala - Profu' de geogra'

- Conurile vulcanice sunt formele de relief principale rezultate din acumulări de
lave şi piroclastite produse în condiţiile unei succesiuni de erupţii. Componentele
acestora sunt:
• Conul propriu- zis constituie forma majoră care se impune prin
dimensiuni (de la câţiva zeci, sute de metri înălţime la mai multe mii; diametru bazal
ce poate ajunge la câţiva kilometri), înfăţişare (de la con tipic la trunchi de con) şi
structură determinate de modul în care s-au realizat manifestările vulcanice. La
exterior conul este alcătuit din: versanţi (flancuri) cu dispoziţie circulară, înclinare pe
ansamblu de la accentuată (la cele alcătuite din produse acide) la mică (la cele formate
din lave bazice) şi formă în detaliu neregulată (în concordanţă cu tipul de acumulări
succesive);
• Crater principal cu formă circulară, ovală şi care pe de-o parte sub
muchie se continuă prin versanţi cu pantă mare, uneori abruptă iar pe de altă parte
prezintă o bază cu lavă care erupe (la cei activi) sau cu produse consolidate (la cei
inactivi); uneori cratere secundare provenite din acumulări derivate sau prin explozii.
• În interiorul conului se separă coşul vulcanic pe direcţia canalului prin
care se realizează evacuarea lavei. Este circular în secţiune şi profund până la bazinul
magmatic. Din el se dezvoltă canale secundare prin care lava pătrunde în edificiul
vulcanic unde se consolidează dând naştere la corpuri de tipul dyckurilor, sillurilor
etc. La vulcanii stinşi lava sau diverse produse piroclastice înfundă coşul creând
neckuri.
Construcţia conurilor în funcţie de specificul manifestării şi de tipul de lavă
determină diferenţierea de tipuri şi subtipuri de aparate vulcanice realizate.
• Vulcani formaţi din piroclastite şi lave acide au o frecvenţă deosebită în
spaţiul continental. Se separă ca subtipuri.
- Stratovulcanii cu cea mai complexă alcătuire, structură (lave,
piroclastite în dispoziţie stratificată, lahare) şi configuraţie (versanţi cu pante mari şi
neuniformi în desfăşurare; cratere principale şi advective, înălţimi mari etc.); ex. Fuji,
Etna.
- Vulcani din piroclastite au dimensiuni mici, o alcătuire dominant din
cenuşe, piatră ponce şi unele pânze subţiri de lave bazice (ex. Monte Nuovo,
Paricutin, Stromboli, Vulcano).
• Vulcani formaţi din lave bazice (vulcaniscut) sunt legaţi de efuziunile de
lave bazice cu fluiditate mare. Specificul este dat pe de o parte de existenţa platourilor
extinse formate prin acumulări groase de pânze de lavă iar pe de alta de prezenţa unor
conuri ce au versanţi (flancuri) cu pante foarte mici şi cratere cu dimensiuni variabile
(ex. vulcanii din Islanda, Hawai, Faeroe, Etiopia).
• Vulcani rezultaţi prin acumulări de materiale şi explozii sunt cei cu
morfologia cea mai complexă. Eliminarea în timpul erupţiilor a unor cantităţi mari de
materie ce participă la realizarea unor construcţii întinse în exterior determină o
„golire” a bazinului magmatic din interior. De aici se ajunge la dezechilibrări care
sunt însoţite de prăbuşiri în sectorul craterelor unde rezultă depresiuni cu dimensiuni
mari (diametre de peste 1 km) numite caldere. Acestea sunt încadrate de versanţi
abrupţi, iar în interior au lacuri de lavă, cratere mici prin care se elimină lava, gaze, iar
uneori sunt şi construcţii secundare de tipul conurilor. La unii vulcani aflaţi într-o
fază de relativ repaus (Vezuviu) în caldeiră există lacuri în jurul unor conuri
secundare (atrio). În funcţie de dimensiuni şi formă, determinate de numărul exploziiprăbuşiri,
se separă mai multe subtipuri – caldere monogene (dimensiuni reduse şi
aproape circulară, rezultă dintr-o singură prăbuşire), caldere poligene (dimensiuni
foarte mari, conul vulcanic este în mare măsură afectat; rezultă din mai multe faze de
168