Geomorfologia generala - Profu' de geogra'

• abrupt iniţial- nefragmentat;
• abrupt cu faţete triunghiulare; există văi dese care îl taie perpendicular.
• abrupt atenuat – înălţime redusă şi înfăţişare rotunjită (mai ales pe roci
moi şi în climat umed;
• abrupt retras şi cu glacis de eroziune la bază (este legat de rocile dure
şi climat arid);
• abrupt reînălţat – când mişcările tectonice îl ridică din nou.
• abrupt exhumat - un abrupt refăcut prin eroziune diferenţială după ce sa
produs nivelarea sa.
• abrupt inversat – rezultă după ce s-a produs nivelarea blocurilor;
eroziunea se manifestă intens asupra blocului care anterior era ridicat (datorită
alcătuirii lui din roci moi) creând un abrupt nou dar pe blocul celălalt.
- Horstul reprezintă o formă complexă reprezentată de blocuri faliate şi
înălţate. Pe toate laturile blocul are planuri de falie şi domină prin abrupturi regiunile
vecine. Sunt specifice masivelor muntoase hercinice sau caledoniene.
- Grabenul constituie o depresiune dezvoltată la nivelul unui bloc coborât şi
care este înconjurată de masive muntoase (culmi) ridicate tectonic. Între ele sunt
planuri de falie (ex. culoarele tectonice din Carpaţii Occidentali, Depresiunile Braşov,
Petroşani etc.).
- Evoluţia horsturilor şi grabenelor. Frecvent, asocierile de horsturi şi
grabene se află în regiunile hercinice, unde primele se desfăşoară ca masive iar
secundele ca depresiuni. Evoluţia lor depinde în mare măsură de rezistenţa rocilor,
climat (determină regimul scurgerii râurilor şi indirect al eroziunii acestora, dar şi de
importanţa altor agenţi şi procese), altitudine, mişcări neotectonice (reactivează
deplasarea blocurilor pe verticală). Evoluţia generală a lor este condiţionată de
însumarea evoluţiilor abrupturilor. Teoretic se pot produce câteva modele de evoluţie
dar în realitate variaţia regională a influenţei factorilor genetici conduce la mult mai
multe situaţii. În sinteză se pot distinge trei direcţii:
• evoluţie care determină erodarea completă a horsturilor şi acoperirea
grabenelor cu materialele dislocate încât se ajunge la o suprafaţă cvasiorizontală mixtă
erozivo – acumulativă.
• evoluţie care conduce la nivelarea totală sau parţială a horsturilor
urmată de o nouă ridicare diferită (rejucarea faliilor) a blocurilor însoţită de refacerea
peisajului de blocuri şi depresiuni;
• evoluţie în care după crearea suprafeţei mixte erozivo-acumulative,
eroziunea se manifestă mai intens în blocul care anterior a fost horst unde la suprafaţă
sunt strate cu rezistenţă mică. Ca urmare, fostul graben devine o formă de relief înaltă
iar pe locul fostului horst rezultă o depresiune, deci o inversiune de relief în raport cu
situaţia de la care s-a plecat.
2.4.2. Relieful dezvoltat în structura discordantă
Structura discordantă reprezintă asocierea a două structuri diferite (una în bază
frecvent cutată veche, şi alta nouă eruptivă, tabulară, monoclinală) care sunt
suprapuse între ele fiind un plan de discordanţă. Acesta corespunde unei suprafeţe de
eroziune dezvoltată pe structura din bază când aceasta era exondată.
- Realizarea structurii discordante se face în mai multe faze diferenţiate în
timp. Structura bazală (frecvent cutată) aparţine unui relief care a fost supus unei
etape lungi de nivelare. Urmează coborârea tectonică a acesteia (câmpia de eroziune)
sau ridicarea nivelului mării. În aceste situaţii relieful nivelat este acoperit de apă ceea
ce conduce la acumularea de depozite sedimentare ce creează structura de suprafaţă
171