Geomorfologia generala - Profu' de geogra'

sprijinind sinteza (ex. comparând mai multe alunecări se ajunge la distingerea tipului
specific modelării versanţilor unei văi).
� Metode folosite în Geografie şi în alte ştiinţe apropiate.
- metoda analizei hărţilor topografice. Se utilizează îndeosebi în prima
parte a cercetării reliefului. Accentul se pune pe urmărirea caracteristicilor
morfometrice ale reliefului; prin compararea hărţilor editate în perioade de timp
diferite, se stabilesc modificările survenite în configuraţia reliefului (ex. schimbările
poziţiei albiei Siretului în luncă într-un secol).
- metoda schiţelor de hartă. Se întocmesc la scări mari pentru forme de relief
ce nu pot fi reprezentate pe hărţile topografice datorită dimensiunilor reduse (ex. la
albia unui râu pe schiţă apar tipurile de maluri, ostroave, renii, praguri, cursuri de apă
principale, secundare, părăsite etc. pe când pe o hartă topografică se pot marca
eventual doar malurile.
- metoda diagramelor - folosită pentru reprezentarea şirului de valori care
rezultă din măsurători, calcule pe hărţi geomorfologice şi din analizele de laborator.
- metoda stratigrafico-paleotologică preluată de la geologi.
Ea presupune interpretarea datelor de natură litologică şi a vârstelor din
coloanele de foraj realizate de geologi. Se îmbină cu metoda depozitelor corelate (ex.
elementele grosiere rulate presupun un relief înalt, accidentat iar un depozit argilos un
relief în care, eroziunea este slabă. Pe baza lor se ajunge la stabilirea specificului
modelării reliefului, a agenţilor şi proceselor care au acţionat etc.
- metoda analizei sporo-polinice îmbinată cu cea a actualismului. Se folosesc
rezultatele analizelor sporo-polinice realizate de paleobotanişti care stabilesc tipuri de
formaţiuni vegetale specifice anumitor perioade, epoci geologice; prin compararea
acestora (ca alcătuire, structură) cu repartiţia actuală a unor formaţiuni similare pe
Glob se ajunge la deducerea caracteristicilor condiţiilor de mediu în care se realizează
modelarea reliefului în acele etape.
- metoda alternanţei de paleosoluri şi loessuri este utilizată pentru
aprecierea vârstei şi a condiţiilor de evoluţie a reliefului în Cuaternar. Metoda are la
bază principiul că loessurile s-au acumulat în pleistocen în faze cu climat rece
(periglaciar, glaciar) şi frecvent în regiuni vecine cu calotele glaciare), iar solurile
fosile cuprinse între orizonturi de loees corespund unor intervale de timp cu climat
temperat ce permitea dezvoltarea vegetaţiei şi acumularea materiei organice. Ca
urmare, în funcţie de numărul de loessuri şi de paleosoluri identificate pe o formă de
relief (pod de terasă, câmpie etc.) se apreciază succesiunea fazelor glaciare şi
interglaciare care s-a produs şi în funcţie de aceasta se deduce vârsta formei de relief.
- metoda statistico-matematică permite stabilirea şirurilor de valori
numerice medii, extreme necesare întocmirii unor reprezentări spaţiale (ex. la analiza
indicatorilor morfometrici). Este parte comună în unele programe pe calculator.
- metode de laborator sunt împrumutate de la alte ştiinţe. Între acestea sunt
metoda analizei granulometrice, metoda aprecierii gradului de uzură al materialelor
transportate de diferiţi agenţi. În laboratoare special amenajate se pot urmări prin
modele desfăşurarea unor procese şi rezultatul acţiunii lor (şiroire, alunecări,
scurgerea apei în diferite condiţii de viteză şi debit, procesele de îngheţ-dezgheţ etc.).
� Metode specifice Geomorfologiei. Ele au fost create în procesul cunoaşterii şi
analizei reliefului, dar în timp prin valoarea şi expresivitatea reprezentărilor, unele au
început a fi folosite şi în alte domenii geografice, geologice etc.
- metoda morfografică are la bază interpretarea hărţii topografice. Prin ea se
reprezintă şi analizează diferitele tipuri de interfluvii, văi, versanţi în funcţie de
fizionomia lor.
21