Geomorfologia generala - Profu' de geogra'

stalagmaţi - stalagmite mult amplificate ca volum; goururi - mici bazinete pe podea
delimitate de ziduri mici de precipitare în care există apă şi bucăţi de calcar rotunjite
numite perle de peşteră etc.); cruste de calcit acumulate pe pietre dar mai ales pe
acumulări de nisip şi pietriş.
2.1.2. Relieful calcaros - este alcătuit din forme care sunt comune şi altor roci
dar care capătă unele trăsături aparte în masivele calcaroase. Între acestea sunt:
platourile interfluviale ciuruite de doline, uvale; versanţii abrupţi cu denivelări de sute
de metri cu râuri de pietre, poale de grohotiş, conuri de grohotiş; văile în general
înguste cu caracter de chei; umerii de eroziune şi terasele care pun în evidenţă
adâncirea sacadată a râurilor etc. Aici pot fi încadrate şi depresiunile de contact
dezvoltate între masive calcaroase şi regiuni cu roci sedimentare sau metamorfice.
Dizolvarea care se propagă în calcare se combină cu eroziunea fluviatilă şi alte
procese care acţionează pe suprafeţele de contact. După o îndelungată evoluţie rezultă
depresiuni alungite încadrate de versanţi alcătuiţi din cele două categorii de roci; şesul
depresiunii este neted, iar în spaţiul dezvoltat pe calcare prezintă doline, sorburi etc.
(ex. depresiunile Ponoare, Zăton din Podişul Mehediniţi).
2.1.3. Relieful carstic şi climatul. Evoluţia carstificării depinde de
caracteristicile climatice (îndeosebi de regimurile de temperatură şi de precipitaţii),
gradul de acoperire cu vegetaţie etc.
• În regiunile cu climat cald şi umed (ecuatorial, tropical musonic). Aici
temperaturile ridicate, precipitaţiile mari, acizii rezultaţi din descompunerea
materialului vegetal foarte bogat asigură apei un grad avansat de agresivitate. Ca
urmare, evoluţia endocarstului este rapidă rezultând sisteme de peşteri polietajate,
turnuri conice cu dimensiuni mari, polje, văi adânci şi împădurite etc. Regional au
denumiri variate- carst mamelonar (magoten karst) în Cuba, Mexic, Indonezia,
Kegelkarst, carst cu pinacles (China etc.).
• În regiunile deşertice tropicale - evoluţia este slabă datorită lipsei apei; apar
doar platouri şi diverse lapiezuri.
• În regiunile mediteraneene - cu un sezon umed (iarna) şi unul cald şi uscat
(vara) - relieful carstic este reprezentat prin peşteri, uvale, polje; este un carst golaş
(holocarst), polietajat (Grecia, Italia, Franţa, Croaţia, Slovenia etc.).
• În regiunile temperate apar unele diferenţe între nuanţa oceanică umedă
şi răcoroasă, cu vegetaţie bogată şi cea continentală mai uscată şi cu variaţii de
temperatură mai mari. Carstul este de tip tranzitoriu mai evoluat în spaţiul cu
influenţe oceanice. Se adaugă merocarstul (un carst incipient întrucât calcarele sunt
acoperite de roci sedimentare necarstificabile şi de vegetaţie) şi carstul fosil (ascuns),
prezent în stratele de calcare aflate în regiunile de platformă la adâncimi mari (ex. în
Dobrogea de sud, carstul din formaţiunile mezozoice ce a fost acoperit de depozite
sarmaţiene).
• În regiunile polare şi subpolare temperaturile coborâte asigură o capacitate
ridicată de reţinere a dioxidului de carbon. Aici însă sezonul cald este scurt şi nu
permite dezgheţul decât a unui orizont nu prea gros din masele calcaroase. Ca urmare,
carstificarea deşi există este redusă ca amploare.
2.1.4. Evoluţia regiunilor carstice. Ea diferă de la o regiune la alta fiind
condiţionată de mărimea masei de calcar, climat (îndeosebi regimul precipitaţiilor),
acoperirea cu vegetaţie. De aceea nu se poate concepe un model unitar al evoluţiei
carstice. Există în geomorfologie o teorie a ciclului carstic imaginată de W.M.Davis.
El separă patru faze evolutive care se remarcă prin anumite forme de relief.
• Faza de tinereţe - cu forme de relief de suprafaţă; se încheie
când se conturează o circulaţie internă care conduce la captarea râurilor de suprafaţă.
148