Geomorfologia generala - Profu' de geogra'

11. ROCILE ŞI RELIEFUL SPECIFIC (MORFOLITOLOGIA)
Probleme
- Locul rocilor ca agent în geneza şi evoluţia unor forme de relief aparte.
- Relieful specific diferitelor tipuri de roci.
1. Morfolitologia – caracteristici generale
Agenţii externi acţionează asupra rocilor de la partea superioară a scoarţei cu
care intră în contact. Prin natura lor rocile sunt eruptive, sedimentare sau metamorfice
şi au în funcţie de tip, subtip, o anumită alcătuire ceea ce se răsfrânge în
caracteristicile lor.
Prin proprietăţi se stabilesc, în timp dar şi local, regional diverse categorii de
relaţii cu agenţii care acţionează asupra lor. Ca urmare, diferitele componente ale
rocilor vor fi mai ''sensibile'' sau nu la acţiunile unui agent sau a mai multora. Deci
din ansamblul legăturilor (relaţiilor) unele vor avea rol esenţial, ele fiind impuse pe
de-o parte de una sau două proprietăţi ale rocilor, iar pe altă parte de unul sau anumiţi
agenţi. Rezultatul se va reflecta în dezvoltarea mai întâi a unor forme de relief
specifice, individualizate numai pe o anumită grupare de roci ce au comun
proprietăţile care au impus un anumit mod de acţiune al agenţilor externi iar în al
doilea rând dezvoltarea pe ansamblu a unui tip de relief distinct care se impune în
ansabmlul peisajului unei regiuni. Acesta este numit relieful petrografic. El reprezintă
un ansamblu de forme create de agenţii externi pe anumite tipuri de roci în funcţie de
proprietăţile acestora. Partea de geomorfologie care studiază mecanismul genezei şi
evoluţiei, precum şi caracteristicile lor se numeşte morfolitologie.
- Proprietăţile rocilor ce au importanţă pentru relief.
Rocile au numeroase proprietăţi fizice şi chimice dobândite în procesul formării şi
evoluţiei lor. Între acestea unele au un rol esenţial pentru mecanismul agenţilor externi
facilitând anumite acţiuni şi un rol specific.
• Porozitatea şi permeabilitatea. Prima se referă la volumul golurilor
existent într-o rocă, iar cea de a doua la accesibilitatea aerului, apei etc. în ea. Cu cât
rocile au o porozitate mai mare cu atât permeabilitatea creşte, iar posibilităţile de atac
pentru procesele de alterare se multiplică. Rocile impermeabile reacţionează mai slab
la alterare, dar sunt intens afectate de eroziunea apei, gheţarilor etc.
• Duritatea rocilor exprimă rezistenţa acestora la atacul agenţilor
externi. Există unele scări de apreciere a ei, valoarea cea mai mică fiind acordată
rocilor necoezive (nisipuri), iar ce mai mare, rocilor compacte cu porozitate şi fisurare
reduse (ex. granite, bazalte etc.). Duritatea depinde de gradul de heterogenitate al rocii
(rocile omogene opun o rezistenţă mai mare decât cele heterogene; ex. calcarul în
raport cu conglomeratul), de climatul în care se află (în climatul cald şi umed
comportamentul oricărei roci este diferit în raport cu cel din climatul cald şi uscat sau
rece continental etc.) etc. Frecvent se pot diferenţia roci cu duritate (rezistenţă) mare
(cuarţitele, bazaltele, calcarele etc.), roci cu duritate (rezistenţă) medie
(conglomeratele, gresiile etc.), roci cu duritate (rezistenţă) mică (roci slab cimentate -
argile, marne, pietrişuri şi nisipuri uşor cimentate etc., loessurile etc.) şi roci cu
duritate (rezistenţă) extrem de mică (rocile necimentate).
• Omogenitatea se raportează fie la caracteristica fizică (elementele ce
compun roca au dimensiuni apropiate - ex. gresiile) fie la cea chimică (alcătuire din
elemente puţine - ex. calcarul, creta, dolomitul etc.). Reacţia rocii omogene sau
heterogene va fi diferită în funcţie de climat (ex. calcarul în climat cald şi umed este
144