Geomorfologia generala - Profu' de geogra'

- agentul (râul va crea un profil generalizat larg concav pe când un gheţar un
profil în trepte);
- climatul (creează profile diferite ca înfăţişare în principalele zone
morfoclimatice care reflectă specificul îmbinării proceselor prin care acţionează
agenţii; ex. râurile au profil în trepte în zona ecuatorială, pragurile de natură tectonică
fiind conservante, apoi cu concavitatea în sectorul superior în regiunile semiaride, larg
concave în cele temperate, concave dar cu panta mare în cele reci, subpolare).(fig. 10)
Se disting două situaţii de evoluţie către un stadiu final de echilibru - prima în
lungul traiectului acţiunii agentului (râu, gheţar) şi a doua pe suprafaţa de manifestare
a proceselor impuse de un agent sau grupare de agenţi (pe versanţi, pe platforma
litorală etc.). Indiferent de situaţie atingerea echilibrului nu reprezintă decât o stare
finală relativă. Pot interveni diverşi factori (ridicarea neotectonică a regiunii,
coborârea punctului de vărsare, modificarea climatului etc.) care rup echilibrul
impunând începerea unei modelări noi ce va tinde către un alt profil de echilibru. Ca
urmare, în timp îndelungat evoluţia reliefului unei regiuni poate consemna forme care
indică un anumit număr de faze în care s-a ajuns mai mult sau mai puţin la stadii de
echilibru. (ex. în lungul unei văi nivelele de eroziune şi terasele). În unele situaţii care
presupun o evoluţie de durată pe fondul general al unei stabilităţi a factorilor care pot
provoca dezechilibrări majore se poate ajunge la o nivelare pe ansamblu a reliefului
pe teritorii întinse. Rezultă suprafeţe cvasiorizontale care retează structuri şi roci
diferite şi care au caracteristicile unor câmpii de eroziune (peneplene, pediplene).
� Legea nivelului de bază exprimă dependenţa modului (regimului) de realizare
a modelării unui versant sau a profilului longitudinal al unui râu în funcţie de poziţia
bazei (punctului) de la care aceasta începe să se manifeste.
Pentru râuri se admite un nivel de bază general (nivelul zero al mărilor şi
oceanelor sub care acţiunea de eroziune a agentului nu se mai produce), nivele de
bază regionale (vatra unei depresiuni, un lac prezent în cursul său, punctele de
confluenţă etc.) şi nivel de bază locale, (pragurile structurale sau petrografice etc.).
(fig. 9).
În cazul gheţarilor, el coincide cu limita zăpezilor veşnice, pentru apa mării în
regiunile de ţărm adâncimea de pe platformă de la care se constată acţiunea valurilor,
curenţilor.
Pentru evoluţia versanţilor importantă este atât poziţia bazei acestora ca nivel
general, dar şi orice ruptură de pantă din lungul lor impusă de prezenţa unor strate de
rocă mai dură sau realizată prin declanşarea unor alunecări, prăbuşiri în masă etc.
Fiecare dintre acestea reprezintă punctul în raport de care mai sus se va produce un
anumit ritm de modelare. Dar, nu trebuie omis faptul că poziţia lor este relativă,
întrucât în timp îndelungat ea se modifică ceea ce va conduce la schimbări în
dinamica proceselor. (ex. în lungul râului un prag se retrage spre amonte lăsând în
aval o albie relativ echilibrată; pe un versant se ajunge la o atenuare a pantei generale
etc.).
� Legea eroziunii diferenţiale. Relieful este alcătuit din roci variate care sunt
cuprinse în structuri geologice diferite. Ca urmare, agenţii exogeni întâmpină
rezistenţe deosebite pe parcursul modelării suprafeţelor ce-l compun. De aici, rezultă
faptul că acţiunea lor va fi diferită de la un sector la altul al versanţilor sau albia
râurilor, procesele având intensitate variabilă (mai rapidă în sectoarele cu roci friabile
şi slabă pe cele dure, rezistente). Rezultatele se vor concretiza în diversificarea
pantelor ce compun versanţii, interfluviile, văile (fig. 11) şi de aici imprimarea unor
fizionomii aparte care în multe situaţii devin specifice unei categorii de roci (formele
29