Geomorfologia generala - Profu' de geogra'

generând materiale ce ajung în albie. Atâta timp cât intensitatea adâncirii este ridicată,
panta mare a versanţilor se va menţine, totul fiind subordonat acţiunii râului. Odată cu
realizarea luncii, influenţa proceselor din albie asupra evoluţiei versanţilor scade
reducându-se doar la intervalele cu viituri. În restul timpului, modelarea va fi mai
rapidă sau mai înceată în funcţie de caracteristicile climatului, de rocile din care sunt
alcătuiţi, de gradul de acoperire cu vegetaţie etc. Astfel, versanţii vor suferi o
îndepărtare treptată în raport cu lunca ei modificându-şi atât altitudinea cât şi panta.
- Caracteristicile climatului, îşi pun amprenta în ritmul şi specificul evoluţiei.
• În climatul arid şi semiarid cu versanţi lipsiţi de vegetaţie, procesele de
meteorizare (dezagregarea îndeosebi) şi pluviodenudarea (la ploile rare dar torenţiale)
determină o retragere a lor relativ paralelă cu poziţie iniţială însoţită de generarea la
bază a unei pante de echilibru (glacis, pediment) a cărui înclinare este în raport cu
mărimea materialelor ce sunt evacuate gravitaţional sau prin pânzele de apă (mai mare
pentru cele grosiere şi mai mică pentru cele fine).
• În climatele umede, procesele care domină în modelarea versanţilor
sunt altele - alterarea, pluviodenudarea, şiroirea, torenţii, alunecările de teren etc. -
modul de asociere şi importanţa fiind în funcţie de roci, de gradul de acoperire cu
vegetaţie, de pante etc. Important însă este faptul că evoluţia conduce concomitent la
scăderea generală a pantei, dar şi a altitudinii, proces care în final se încheie cu
realizarea unei suprafeţe de echilibru slab înclinate acoperită de un strat subţire de
materiale alterate.
- Lungimea versanţilor are un rol însemnat. Astfel pe cei cu lungime mare
intensitatea proceselor şi dimensiunile materialelor evacuate sunt diferite de la un
sector la altul (mai active şi grosiere în partea superioară şi mai slabă cu elemente cu
dimensiuni reduse în treimea inferioară), forma acestora din dreaptă se transformă în
convexă (panta mai mare necesară evacuării elementelor grosiere), concavă (pantă
mai mică suficientă pentru elementele cu dimensiuni reduse). Pe măsura evoluţiei, în
tendinţa realizării unui echilibru general, partea concavă (a echilibrului) se extinde şi
ca urmare, locul de îmbinare a celor două sectoare (convex şi concav) se deplasează
către partea superioară a versantului pentru ca în final să corespundă cu linia de racord
cu interfluviul.
Situaţiile devin mult mai complexe când versanţii sunt alcătuiţi din strate de
roci cu rezistenţă diferită. Într-o primă parte a evoluţiei, modelarea se va realiza
diferenţiat ceea ce va conduce la impunerea în profilul versanţilor a unor trepte
litologice sau structurale, fiecare din acestea căpătând rol de nivel de bază local ce va
influenţa intensitatea modelării sectorului de pantă de deasupra. Ca urmare, profilul
general al versantului va căpăta o formă complexă pe care modelarea deşi va fi
diferită de la un segment la altul va conduce în timp la realizarea unui profil de
echilibru.
O situaţie distinctă este specifică văilor din generaţii mai vechi la care în
evoluţie se separă mai multe faze în care la nivelul albiei râului s-a ajuns la o stare de
echilibru, dar de fiecare dată relativa stabilitate a nivelului de bază a fost întreruptă
fie, datorită unor mişcări de ridicare, fie modificării radicale a climatului, ceea ce a
dus la reluarea eroziunii lineare şi ruperea echilibrului. Prin această evoluţie, versanţii
au căpătat o desfăşurare în trepte, fiecare suprafaţă cvasiorizontală a acestora
devenind un nivel local în funcţie de care se realizează modelarea segmentului
înclinat de deasupra. Deci, evoluţia generală a versantului a devenit tot mai complexă
pe măsura adăugării de tronsoane de vale noi în urma adâncirii sacadate. Ea se va
caracteriza printr-o însumare de modelări secundare la nivelul fiecărui tronson,
caracterizate prin mărimi diferite ale retragerii pantelor înclinate şi de fragmentare a
89