Geomorfologia generala - Profu' de geogra'

Pietrele Roşii din M.Călimani). Dar pot apărea şi izolat în două situaţii. Mai întâi pe
unii versanţi sau culmi unde în masa de roci sunt strate sau blocuri cu duritate mare.
Aici îngheţ-dezgheţul asociat cu alte procese şi în primul rând şiroirea şi spălarea în
suprafaţă, în timp îndelungat, pun în evidenţă turnuri, ziduri (când stratele sunt
verticale), blocuri rotunjite cu dimensiuni de zeci de metri (M.Igniş pe valea
Ampoiului etc.). A doua situaţie este întâlnită pe versanţii abrupţi puternic diaclazaţi
şi fisuraţi. Gelivaţia creează „ace” şi turnuri ascuţite care rămân la diferite înălţimi în
faţa versantului ce suferă un proces de retragere gelivală.
O situaţie particulară o constituie turnurile care rezultă în roci neomogene ca
alcătuire petrografică şi ca structură stratigrafică. Aici dezagregarea diferenţiată
împreună cu alte procese pun în evidenţă capetele stratelor cu rezistenţă mai mare şi
înlătură bolovanii, pietrişul. Ca urmare, iau naştere forme cu poliţe şi surplombe care
au înfăţişarea unor ciuperci sau figuri de animale, oameni de unde şi frecvenţa
numelor ce le-au fost acordate (Baele din M. Bucegi, Babele la sfat în M.Ciucaş,
Căciula Ciobanului din M.Ceahlău, Sfincşii din Bucegi, Ciucaş etc.). Pietrele
oscilante corespund blocurilor rotunjite aflate fie pe versanţii cu pantă mai mică unde
au ajuns prin cădere fie pe platouri aici fiind rezultatul dezagregării complete a stânci,
vârf. Le sunt specifice un contact limitat cu suprafaţa pe care se află situaţie care face
ca la un vânt puternic să sufere mici oscilaţii.
• Vârfurile reziduale au luat naştere printr-o intensă fragmentare a
culmilor muntoase însoţită de retragerea versanţilor dominant prin procese de
gelivaţie. În regiunile alpine din zona temperată dar şi în munţii din regiunile polare şi
subpolare rezultă astfel de vârfuri care sunt înconjurate de mase de bolovani cu
dimensiuni variabile şi cu aspect colţuros. Dacă dezagregările sunt intense şi pe durată
mare atunci se dezvoltă inselberguri şi pedimente gelivale. Se poate ajunge însă la
dezagregarea completă a vârfului care este tranformat într-o masă de blocuri şi
bolovani colţuroşi care pe ansamblu mai păstrează forma convexă anterioară.
- Forme de relief de acumulare. Se află în mai mică măsură pe versanţi şi
predominant la contactul acestora cu suprafeţe cvasiorizontale aparţinând luncilor şi
teraselor râurilor sau platourilor petrografice şi structurale. Orice formă indiferent de
dimensiuni este alcătuită în totalitate sau parţial din blocuri şi bolovănişuri provenite
din rocile sparte de gelivaţie; elementele sunt denumite gelifracte sau grohotişuri.
Mărimea şi forma lor depind de tipul de roci (bazaltele, granitele, calcarele dau
gelifracte cu dimensiuni mari pe când gresiile slab cimentate, morenele, şisturile
cristaline favorizează elementele mici), gradul de fisurare al rocilor, distanţa parcursă
între locul de provenienţă şi sectorul unde s-au acumulat. Principalele forme rezultate
în urma procesului de acumulare sunt:
• Blocurile căzute la baza versanţilor sau oprite în diferite puncte pe
aceştia;
• Conurile de grohotiş dezvoltate la baza culoarelor de avalanşe sau a
râurilor de pietre;
• Glacisurile şi poalele de grohotiş formate prin acumulări importante de
gelifracte la baza versanţilor;
• Ghirlandele de pietre – individualizate pe versanţii supuşi unei intense
dezagregări dar care au un profil neregulat pe porţiuni abrupte şi altele relativ netede;
• Potcoavele nivale – mase de grohotiş care închid la exterior
microdepresiunile nivale de la baza unor versanţi alpini. Au rezultat prin dezagregări
intense la partea superioară a versantului şi glisarea pe un pat de zăpadă îngheţată
existent la baza lui. După topirea zăpezii între grohotişurile acumulate şi versant
rămâne un spaţiu negativ (microdepresiunea). Se mai numesc morene nivale, sunt
115