Geomorfologia generala - Profu' de geogra'

care nu pot prelua în întregime materialele sosite de pe versanţi au dezvoltat văi cu
profil transversal rotunjit. Spre deosebire de acestea la cele care au o scurgere bogată
se asigură nu numai îndepărtarea materialelor alohtone dar şi a alterărilor realizate în
loc astfel că în configuraţia văilor se impun albii şi lunci largi şi netede încadrate de
versanţi cu pante ridicate. În lunci în sectoarele cu aluvionări bogate se pot realiza
concreţiuni feruginoase şi chiar cruste.
• Alunecările de teren se produc pe versanţii în care alteritul este gros şi
mai ales bogat în argilă. Efectele sunt mai mari pe cei la care peste alterit există cruste
feruginoase unde alunecările determină şi ruperea unor bucăţi din aceasta.
• Sufoziunea are loc în depozitele argilo-nisipoase care au grosime mare
iar crusta feruginoasă de deasupra lor prezintă crăpături. Apa pătrunde prin acestea,
circulă la nivelul formaţiunilor argiloase până în versanţi unde dau izvoare
sufozionale. În timp în depozit rezultă tunele, hrube şi hornuri sufozionale care
contribuie împreună cu alunecările şi şiroirea la degradarea crustelor.
• Procesele biotice sunt legate mai întâi de activitatea bacteriilor în
sezonul umed şi apoi a termitelor. Acestea din urmă sunt frecvente în depozitele
nisipo-argiloase mai ales în cele fără crustă feruginoasă dar acoperite de ierburi.
Furnicile extrag din depozit particule de argilă şi de nisip fin pe care le acumulează în
exterior formând cuiburi cu înălţime de 2-4 m aflate la distanţe mici.
2.3. Zonele morfoclimatice uscate cu morfogeneză impusă permanent de
procese fizice:
� Desfăşurare şi caracteristici bioclimatice. Zonele includ regiuni desfăşurate
în extrem între 5 0 şi 45 0 latitudine dar cu o concentrare mai mare la tropice. Le sunt
specifice cantităţile extrem de mici de precipitaţii care cad foarte rar şi sub formă de
aversă, amplitudini termice mari, deficit de umiditate ridicat, o slabă prezenţă a
vegetaţiei şi a solurilor şi un contact direct al agenţilor externi cu roca. În funcţie de
gradul de ariditate, din cca 35% cât însumează din suprafaţa terestră aceste regiuni, G.
Shonlz, P.Meigs citaţi de Petrov M.P. (1986), se pot separa deşerturi hiperaride (4%),
aride (15%) şi semiaride cu caracteristici tranzitorii spre zonele vecine (16%). Cele
mai extinse sunt în Africa şi Asia dar raportat la suprafaţa continentelor ele ocupă
83% în Australia, 64% în Africa, 39% în Asia, 33% în Americi. Dacă din vestul
Africii şi până în Mongolia ele alcătuiesc un sistem care se întinde pe cca 11 000 km,
în celelalte continente reprezintă unităţi disparate mai mici la diferite latitudini.
Altimetric cuprind preponderent regiuni până în 500 m (câmpii şi podişuri) la care se
adaugă depresiuni mari şi podişuri intramontane de înălţime medie (Takla
Makan,Tibet, Mexic) sau chiar munţi din zona tropicală (Ahagar, Hogar, Tibesti în
Africa, munţii din Iran şi Afganistan etc.). Cea mai mare parte a lor sunt în regiuni de
platformă veche supuse modelării încă din mezozoic la care se adaugă şi altele mai
noi.
Caracteristicile climatice dominante sunt uscăciunea accentuată corelată cu
precipitaţii extrem de puţine şi cu o evaporaţie puternică. Există regiuni în care
cantitatea de precipitaţii anuală (cca 300 mm) se realizează cu o oarecare regularitate
(în Sahelul african în iulie-septembrie; sud-vestul Australiei, Orientul Apropiat,
California în sezonul de iarnă; Asia Centrală în martie-aprilie şi octombrie etc.) dar şi
întinse unităţi unde ploile asigură o medie multianuală de cca 200 mm care se produce
la intervale fără periodicitate dar cu 1-3 averse la intervale foarte mari de timp (uneori
de mai mulţi ani). Cantităţile reduse de precipitaţii condiţionează, cu excepţia fâşiilor
litorale, o umiditate relativă modestă (în jur de 60%) dar care variază în timp şi de la
un sector la altul al deşertului. Aerul uscat favorizează o insolaţie puternică care va
determina ziua temperaturi la nivelul suprafeţei de nisip de peste 50 0 (în Sahara s-au
181