Geomorfologia generala - Profu' de geogra'

Pe suprafeţele aproape verticale ale malurilor înalte alcătuite din loess sau
depozite loessoide, şiroirea se îmbină cu sufoziunea, iar formele rezultate au o
înfăţişare aparte, rezultată din două sau chiar trei componente - ravena propriu-zisă,
pe panta abruptă (are mult material în lungul ei rezultat din năruiri şi şiroire), hruba de
sufoziune spartă spre ravenă la partea superioară a versantului; se adaugă la baza
ravenei materialul căzut şi transportat, iar uneori dincolo de hrube unul sau mai multe
puţuri de sufoziune (indică direcţia de înaintare a ravenei).
- Ogaşul constituie forma cea mai dezvoltată creată prin şiroire, cea care
premerge torentului. Are dimensiuni foarte mari- lungimi de sute metri (chiar peste 1
km), lăţimi de mai mulţi metri şi adâncimi care deşi variază depăşesc frecvent câţiva
metri; secţionează nu numai depozitul de versant ci şi o parte mică din stratele de sub
acestea. Dinamica în diferitele sectoare ale sale este mult mai activă decât la ravene.
Obârşia înaintează către partea superioară a versantului, aici individualizându-se
multiple şenţuleţe sau chiar ravene secundare; pereţii se transformă în maluri pe care
spălarea în suprafaţa, şiroirea şi năruirile sunt frecvente; în talveg se dezvoltă praguri
pe capetele de roci mai dure, dar şi acumulări bogate de provenienţă laterală. De
obicei, gura ogaşului ajunge la baza versantului unde materialele aduse de şuvoaiele
de apă se acumulează sub formă de conuri.
Dezvoltarea acestor forme de manifestare a şiroirii, conduce la fragmentarea
versanţilor, distrugerea solurilor şi a diverselor culturi, construcţii etc. Măsurile care
se impun pot avea caracter preventiv sau ameliorativ.
În prima grupă se includ acele acţiuni care au menirea de a menţine stabilitatea
versanţilor şi împiedicare redeclanşării repetate a procesului. Între acestea importante
sunt menţinerea unei vegetaţii bogate care să nu favorizeze concentrarea apei din ploi,
evitarea culturilor prăşitoare pe pante care depăşesc 10 0 , împiedicarea dezvoltării de
reţele de poteci şi drumuri în lungul versantului, etc.
În cea de a doua situaţie lucrările de combatere sunt mai reduse la ravene în
raport cu ogaşele, ele fiind deosebite şi în funcţie de sectoarele acestora. Obârşiile
unde abundă şanţurile şi şenţuleţele vor fi fixate prin cleionaje şi plantaţii de arbuşti,
în lungul ogaşului vor fi realizate baraje de tipuri diferite (din lemn, piatră, beton etc.),
ele vor permite scurgerea înceată a apei, stocarea materialelor şi prin aceasta
micşorarea pantei pe sectoare. Paralel pe versant, în jurul ravenelor se va aplica un
mod de utilizare a terenurilor corespunzător ce va asigura stabilitatea pantelor şi
împiedicarea concentrării apei spre ogaşe.
� Torenţialitatea. Este acţiunea directă cea mai complexă a apelor
rezultate din ploi şi topirea zăpezii. Este o şiroire de proporţii (ca debit, durată) ce
cuprinde spaţii largi şi creează o formă de relief - organismul torenţial sau torentul -
care prin multe caracteristici dinamice prefigurează organismele fluviatile (pâraiele,
râurile etc.).
- Condiţiile care favorizează acţiunea sunt: versanţi cu pantă mai mare de 10 0
pe care să se poată organiza o scurgere lineară rapidă; lipsa sau o slabă dezvoltare a
vegetaţiei ierboase sau arboricole; precipitaţii bogate care frecvent au caracter de ploi
torenţiale; roci şi depozite uşor de secţionat; activităţi antropice care stimulează
procesele torenţiale (despăduriri, secţionarea versantului în lung, crearea de jgheaburi
prin târârea arborilor, drumuri etc.).
- Elementele din compunerea unui torent sunt: - bazinul de recepţie, canalul de
scurgere şi conul de dejecţie (agestrul); ele se înlănţuie în această ordine plecând de la
partea superioară a versantului către bază (fig. 19).
• Bazinul de recepţie în majoritatea situaţiilor ocupă cea mai mare parte
din organismul torenţial, desfăşurându-se pe o suprafaţă extinsă a versantului. Este
69