Geomorfologia generala - Profu' de geogra'

Primul, la latitudini mai mici şi doar în continentele nordice se caracterizează
printr-un climat determinat de masele de aer polar ce îi asigură temperaturi medii
anuale de 0 0 ....1,5 0 , amplitudini termice reduse, precipitaţii puţine, nebulozitate
accentuată, vânturi intense. Regional se separă nuanţe reci oceanice (mai umede) şi
continentale. Prima este evidentă mai ales în nordul Scandinaviei şi are o iarnă cu o
nuanţă moderată termic şi cu zăpadă şi o vară când în iulie-august temperaturile care
depăşesc 10 0 provoacă topirea în bună măsură a zăpezii. Precipitaţiile variază anual de
la 450-500 mm în nordul Scandinaviei la 250-400 mm în Siberia şi Canada. Cele mai
multe se produc în februarie-martie şi septembrie-octombrie când au loc şi importante
viscole. Temperaturile dominant negative, îngheţul de durată, vânturile intense nu
permit decât existenţa unor formaţiuni vegetale ierboase discontinui, la care se
asociază un număr mic de specii de arbuşti ptici, care se leagă de cele 2-3 luni
călduroase. Climatul polar specific Groenlandei, insulelor din Arctica şi Antarctidei
este foarte rece, masele de aer extrem de reci staţionează mult timp provocând scăderi
de temperatură însemnate. Aici nu numai mediile anuale sunt negative dar, cu unele
excepţii şi cele ale tuturor lunilor. Iarna (sezonul nopţii polare) temperaturile ajung la
valori sub –40 0 (-60 0 la stadiu Amundsen-Scott şi –88 0 ,3 la staţia Vostok). Doar vara
în câteva zile temperaturile au şi valori pozitive favorizând o uşoară topire a zăpezii.
Acum deşi Soaele se află permanent deasupra orizontului iar radiaţia directă ajunge la
20-25 kcal/cm 2 /lună reflexia intensă impusă de zăpadă şi gheaţă face ca bilanţul
radiativ să fie neglijabil (1-2 kcal/cm 2 /lună). Precipitaţiile sunt numai sub formă de
zăpadă şi variază de la 200-300 mm/an în vecinătatea oceanelor la câteva zeci de mm
în interiorul continentelor. Dar aceasta se păstrează şi prin tasare va evolua în gheaţă.
Sunt posibile în orice lună a anului dar mai ales în sezonul de vară polară.
� Agenţi, procese şi forme de relief.
Relieful reprezentat de câmpii, podişuri şi munţi este acoperit aproape în
întregime de gheaţă şi zăpadă. Deasupra acestora rămân doar creste cu versanţi
abrupţi, vârfuri iar la latitudini mai mici unele platouri. În aceste condiţii se manifestă
agenţi şi procese specifice sistemelor morfogenetice-periglaciar şi glaciar care se
întrepătrund.
2.6.1. Sistemul periglaciar este activ pe toate suprafeţele lipsite de gheaţă dar
care sunt acoperite de zăpadă sau sunt direct expuse gerului şi vântului. Totodată
procesele de gelivaţie şi nivaţie, definitorii pentru sistem, se înregistrează şi la
contactul versanţilor cu gheaţă sau pe crestele şi vârfurile care sunt situate deasupra
gheţarilor. Ca urmare, este activ în regiunile subpolare şi are caracter insular în cele
polare.
- Nuanţele climatice influenţează atât ritmicitatea proceselor dar şi asocierea în
timp a agenţilor. Climatul subpolar cu influenţe oceanice, mai umed cu veri de 2-3
luni când se produc temperaturi zilnice periodice, ce dau dezgheţ în roci şi depozite
iar precipitaţiile sunt şi sub formă lichidă, facilitează asocierea acţiunii gerului,
nivaţiei cu aceea a vântului, apelor de şiroire, apelor care staţionează şi a fluviaţiei.
Climatul subpolar continental este aspru, cu un foarte lung interval de îngheţ total care
asigură continuitatea şi grosimea pergelisolului, cu zăpadă puţină dar spulberată sau
troienită de vânturi puternice. Aici se manifestă intens gerul, nivaţia, eolizaţia şi
uneori apele curgătoare.
- Îngheţ-dezgheţul constituie un cuplu de procese care au rol esenţial în crearea
unei morfologii specifice. Ciclurile gelivale rezultate din succesiunea acestora
acţionează intens în sezonul călduros când amplitudinile termice diurne sunt
însemnate. Pe suprafeţele stâncoase se produc dezagregări ce conduc la grohotişuri cu
forme şi dimensiuni condiţionate de tipul de roci, intensitatea şi frecvenţa acestor
195