Geomorfologia generala - Profu' de geogra'

şi un versant domol (pe suprafaţa structurală); reprezintă tipul specific acestei
structuri.
� Hogbackul – este o cuestă aparte, un interfluviu structural relativ simetric.
Situaţia este determinată de înclinarea mare a stratelor (peste 60 0 ) ceea ce face ca atât
suprafaţa structurală cât şi cea care retează stratele să înregistreze căderi similare.
Forma de relief este evidentă când stratele sunt alcătuite din roci rezistente şi au o
desfăşurare importantă în lungime (ex. cuestă Pietrei Craiului).
� Depresiunea subsecventă – se dezvoltă în structurile monoclinale în care
stratele de roci mai dure şi mai depărtate au între ele strate moi cu grosimi mari iar
înclinarea lor este redusă. Prin retragerea frontului de cuestă favorizată de rezistenţa
mai mică a pachetului cu roci moi se ajunge la detaşarea unei forme negative
(depresiuni) asimetrice. Procesul este accelerat când eroziunea laterală a râului trece
pe primul plan (dacă albia râului se află la nivelul unui strat gros cu rezistenţă ridicată
sau dacă râul a ajuns la profil de echilibru).
� Alte forme de relief legate de structura monoclinală. Sunt condiţionate de
direcţia de desfăşurarea văilor în raport cu cea a înclinării stratelor, de o dublă cădere
a suprafeţelor de strat, de contractul exhumat al unei structuri vechi cu una nouă
sedimentară acoperitoare, de existenţa unor versanţi care retează capetele de strat şi
care au ca revers suprafeţe cvasistructurale etc. Rezultă pe distanţe reduse forme de
relief asemănătoare care în literatură sunt fie înglobate la cele specifice structurii fie
considerate ca secundare, derivate sau chiar ca pseudocueste etc. În prima situaţie sunt
sectoare de versanţi cu trăsături de frunţi de cuestă care pot sau nu (cueste false) să se
continue ca suprafeţe structurale, în a doua există, limitat ca întindere, cueste cu dublă
orientare sau cueste false, în a treia se poate susţine denumirea de cuestă numai dacă
versantul în întregime se dezvoltă pe capetele stratelor sedimentare iar în ultima se
poate vorbi doar de versant structural (cuestă falsă).
� Geneza şi evoluţia formelor de relief în structura monoclinală. În lucrările
clasice de geomorfologie, plecând de la analize regionale ale reliefului de cuestă s-a
ajuns şi la interpretări evolutive pe mai multe etape. Astfel pentru a se putea ajunge la
un relief în structură monoclinală era necesară exondarea unei platforme litorale prin
înălţarea uscatului, mai intensă spre continent. Ca urmare stratele sedimentare căpătau
o anumită înclinare. Acelaşi lucru era legat de înălţarea unei câmpii piemontane sau a
unui sinclinal suspendat. Într-o nouă etapă se produce dezvoltarea formelor de relief
specifice structurii. Ea începe prin realizarea mai întâi de văi consecvente. Prin
adâncirea şi dezvoltarea lor se ajunge la individualizarea văilor subsecvente şi indirect
la detaşarea de interfluvii de tipul cuestelor; frunţile de cuestă sunt fragmentate de
râuri rezultând văi obsecvente. În final prin evoluţia tuturor acestor forme se produce
fragmentarea reliefului, retragerea fronturilor de cueste şi nivelarea generală.
2.3. Structura cutată şi relieful dezvoltat pe ea.
2.3.1. Caracteristici generale.
Cutele sunt ondulări mai largi sau mai înguste ale stratelor sedimentare care au
fost realizate de către mişcările tectonice. Elementele specifice sunt: anticlinalul
(bucla cutei orientată în sus), sinclinalul (bucla orientată în jos), axul cutei (linia care
trece prin centrul boltirii convexe sau concave şi care corespunde planului cutei),
flancurile (sectoarele laterale ale cutei), înălţimea (amplitudinea dezvoltării măsurată
între creasta anticlinalului şi talpa sinclinalului) etc. Există o mare varietate de cute
plecând de la cele simetrice, simple (flancuri egale şi ax pe centru) la cele asimetrice
(flancuri inegale). În funcţie de desfăşurare cutele pot fi largi (flancuri slab înclinate,
158