Geomorfologia generala - Profu' de geogra'

- Influenţa rocii asupra formelor de relief majore este diferenţiată în funcţie
de alcătuirea conglomeratelor şi de tipul de structură în care sunt cuprinse stratele.
Interfluviile axate pe mase de conglomerate bine cimentate şi la care
precumpănesc elementele dure se remarcă prin altitudini mari şi masivitate. Opus, la
cele unde există variaţie ca alcătuire se detaşează vârfuri şi coloane separate de şei
adânci, linia de creastă căpătând configuraţie de ''lamă de fierăstrău''.
Văile dezvoltate în conglomerate sunt înguste, au caracter de cheie, au versanţi
abrupţi şi albii înguste cu mare bogăţie de aluviuni. De multe ori albiile sunt seci sau
au apă puţină, întrucât ea se infiltrează rapid.
Versanţii au în general, pantă ridicată, caracteristicile lor fiind influenţate de
structură. În structura monoclinală sau pe sinclinalele suspendate se impun în peisaj
pe de o parte versanţii abrupţi din lungul fronturilor de cuestă, ei tăind stratele în cap,
iar pe de altă parte versanţii cu pantă mai mică dezvoltaţi în lungul stratelor. Pe
aceştia adesea apar alveole cu dimensiuni variabile rezultate prin eliminarea blocurilor
din rocă.
Caracteristicile suplimentare sunt determinate de abundenţa elementelor sau
cimentului calcaros. În acest caz se asociază şi dizolvarea. Rezultă excavaţii cu
diametre diferite, lapiezuri, chei şi chiar peşteri.
2.5. Relieful dezvoltat pe nisip.
Nisipul este o rocă sedimentară necoezivă alcătuită dominant din particule de
cuarţ; se adaugă un procent variabil de particule argiloase.
Ca urmare, există o mare mobilitate îndeosebi când nisipul se găseşte în stare
uscată. Prin înmuierea particulelor argiloase, acestea asigură aderenţa dintre
elementele silicioase limitând mişcarea lor.
Formele de relief dezvoltate pe nisip sunt numeroase şi majoritatea legate de
acţiunea vântului. Acesta dislocă particulele de nisip, le transportă pe distanţe
variabile în funcţie de viteza şi durata lui şi le depune dezvoltând diferite forme de
acumulare.
- Ergurile, kumurile - reprezintă câmpuri de nisip cu dimensiuni foarte mari
(Sahara, Arabia, Asia Centrală) pe care se află numeroase forme mici.
- Dunele de nisip au dimensiuni şi evoluţie variabile. După formă sunt:
longitudinale, parabolice, barcane etc.; între dune sunt depresiuni alungite. În
regiunile temperate unele dune sunt fixate cu vegetaţie. În depresiunile cu baza în
vecinătatea stratului freatic sau unde abundă elementele argiloase s-au dezvoltat
ochiuri de apă sau mlaştini. O situaţie aparte o au oazele dezvoltate în depresiunile din
deşerturi unde există pânză freatică bogată sau izvoare la baza unor culmi.
-Văile în regiunile cu nisipuri sunt largi, puţin adâncite şi fără apă. În situaţiile
în care pânza freatică este aproape de suprafaţă, iar alimentarea râurilor se realizează
din alte regiuni cu precipitaţii bogate (Nilul), atunci albia minoră este activă dar cu
variaţii de debit în timpul anului; versanţii sunt teşiţi şi afectaţi nu numai de vânt ci şi
de pluviodenudare şi chiar şiroire la ploile rare care se produc.
2.6. Relieful dezvoltat pe loess şi depozite loessoide
Loessul este o rocă sedimentară slab coezivă, în alcătuirea căruia intră în
proporţii aproape egale praf, argilă şi carbonaţi. Depozitul loessoid are aceeaşi
alcătuire, dar cu predominarea unuia din componenţi.
Loessul ocupă aproape 10% din suprafaţa uscatului având o desfăşurare
deosebită pe continentele din emisfera nordică la latitudini de 40-60 0 . Aici atinge
grosimi foarte mari (în jur de 20-40 m în Europa şi America de Nord, şi maximum în
152