Geomorfologia generala - Profu' de geogra'

- La scară locală se adaugă şi versanţi glaciari creaţi prin eroziunea gheţarilor
în circurile şi văile glaciare, în jurul nunatakurilor), antropici (ex. cei rezultaţi prin
secţionarea unor culmi pentru canale maritime - Corint, pentru diverse căi de
comunicaţie - deblee etc.), de natură petrografică (în loess, calcare, argilă etc.).
- Geneză, evoluţie şi suprafeţe de echilibru. Cei mai mulţi versanţi sunt
rezultatul eroziunii apelor curgătoare. Acestea dispunând de energie (efect al
interferenţei acţiunii gravitaţiei exprimată prin valoarea pantei de scurgere şi al
mărimii debitului) exercită eroziune lineară şi regresivă creând văi incipiente, de-o
parte şi de alta albiei individualizându-se versanţi. Evoluţia văii şi indirect a
versanţilor, va depinde de câţiva factori:
-mărimea energiei pe care râul o poate utiliza pentru eroziune.
-rezistenţa la atacul apei dată a rocilor şi structurii geologice;
-influenţa locală şi regională a mişcărilor de ridicare active care măresc
altitudinea şi accentuează pantele;
-coborârea sau ridicarea nivelului de bază al râurilor care se reflectă în
creşterea şi respectiv scăderea puterii de eroziune a acestora;
Rezultă că în orice vale, în orice moment se confruntă două categorii de forţe -
unele care tind să o adâncească (acţiunea râului), iar altele care se opun favorizând
lărgirea prin retragerea versanţilor prin alte procese. Ca urmare, în funcţie de
raportul dintre acestea valea va avea o anumită configuraţie şi date morfometrice. Se
pot separa câteva situaţii reprezentative:
• când puterea de adâncire este superioară rezistenţei, eroziunea lineară
este pe planul principal, valea va fi adâncită, relativ îngustă, iar versanţii vor avea
pantă accentuată şi formă relativ dreaptă.
• când râul numai dispune de energie decât pentru transportul apei şi
materialelor provenite din eroziune laterală şi din aportul modelării versanţilor se
ajunge la un echilibru, adâncirea văii slăbind până la încetare. Situaţia favorizează
extinderea laterală a albiei, crearea unei lunci dezvoltate, iar prin procesele de versant
se produc - retragerea mai mult sau mai puţin rapidă a acestora şi modificarea formei
din dreaptă sau convexă în concavă sau complexă.
• la văile cu desfăşurare mare situaţiile sunt mult mai complexe. Ele
aparţin unor regiuni care în anumite perioade de timp suferă mişcări de ridicare
importante şi care sunt separate de intervale de stabilitate neotectonică. La acestea în
timp se produce o succesiune de faze în care predomină adâncirea (eroziunea lineară
este stimulată de creşterea pantei generale) creându-se sectoare de versant cu înclinare
ridicată şi faze în care râul ajuns în profil de echilibru nu se va mai adânci, favorizând
retragerea versanţilor şi formarea de lunci. Situaţia se complică şi mai mult în
condiţiile unor modificări climatice de esenţă care se vor reflecta pe de-o parte în
schimbarea mărimii debitelor (prin creştere va fi stimulată eroziunea lineară, iar prin
scădere slăbirea până la încetarea acesteia), iar pe de alta în modificarea proceselor
care acţionează pe versanţi şi indirect în ritmul şi specificul evoluţiei lor. Deci, în
aceste situaţii, în cadrul văii, versanţii se prezintă ca o succesiune de tronsoane
îmbucate (alcătuite dintr-un segment de pantă netedă şi una înclinată), fiecare
reprezentând un cuplu de faze de nivelare (echilibru, cu eroziune laterală şi retragere a
versantului) şi de adâncire (dezechilibru, eroziune lineară accentuată).
Evolutiv la primele două situaţii nivelul de bază general de care depinde
modelarea versanţilor îl reprezintă albia sau lunca râului, întrucât acesta influenţează,
atât intensitatea adâncirii râului, cât şi dinamica proceselor ce au loc pe aceştia.
Astfel, prin întreţinerea unei pante accentuate şi producerea de eroziune în baza lor,
versanţii sunt instabili, diferitele acţiuni (meteorizare, alunecări, pluviodenudare etc.)
88