Geomorfologia generala - Profu' de geogra'

vară şi 35-55 zile tropicale. Amplitudinile termice anuale depăşesc 40 0 ceea ce
reflectă continentalismul accentuat. Această caracteristică este accentuată mai întâi de
cantităţile de precipitaţii anuale, frecvent sub 400 mm, cu variaţii mari de la un an la
altul, de la o lună la alta şi apoi de concentrarea lor sub forma averselor. Ploile sunt
frecvente primăvara şi la începutul verii (peste 55% din total); iernile deşi dau puţină
zăpadă, aceasta datorită temperaturilor coborâte se menţine peste 2 luni.
Aceste condiţii se reflectă nu numai în tipul de formaţiuni vegetale şi de soluri
dezvoltate dar şi în regimul scurgerii apei râurilor şi al proceselor morfogenetice.
Vegetaţia dominant este ierboasă alcătuită mai ales din graminee ea definind
structura peisajelor cunoscute sub numele de stepă, preerie, pampas. Sunt ierburi
dense adaptate la uscăciune prin rădăcini adânci şi o perioadă vegetativă scurtă. În
regiunile cu precipitaţii mai multe ierburile sunt înalte pe când acolo unde cad sub 350
mm pe an sunt scunde şi discontinui. Arborii şi arbuşti sunt rari şi concentraţi în
luncile râurilor sau în locurile cu umiditate pe durată mai mare.
� Agenţi, procese şi forme de relief.
Relieful dominant de câmpie, de podişuri sau dealuri joase este alcătuit din
suprafeţe în majoritate cu pante reduse acoperite de soluri cernoziomice cu grosimi în
general peste 1 m, la care există un orizont bogat în humus şi altele în care sunt
acumulaţi carbonaţi. Astfel vegetaţia densă şi solurile groase reprezintă două ecrane
care împiedică realizarea unui contact brusc şi direct între agenţi şi roci. De aici atât o
asociere între mai puţine procese dar şi o intensitate mai slabă a acţiunii lor. Evidentă
este gruparea agenţilor în funcţie de tipul de forme de relief în care se manifestă.
- Pe interfluviile plate (câmpuri, podurile podişurilor) slab înclinate, netede, cu
extindere relativ mare şi care sunt acoperite de loessuri sau depozite loessoide groase
ce au la partea superioară soluri se impune asocierea proceselor biochimice,
pluviodenudarea, tasarea sprijinită uneori de nivaţie.
- Procesele biochimice sunt legate mai întâi de circulaţia apei în depozite şi
chiar rocă la topirea zăpezii sau imediat după producerea precipitaţiilor. Acţiunea este
intensă primăvara fiind amplificată şi de lipsa vegetaţiei. Apa preia săruri şi produse
dintr-o slabă alterare a materiei organice pe care le transportă pe o anumită adâncime
unde parţial precipită dând concreţiuni (îndeosebi calcaroase sau de gips). În sezonul
secetos o parte din soluţii urcă prin capilaritate la suprafaţă şi prin evaporare
facilitează acumulări de săruri care apar sub formă de petece cu dimensiuni variabile.
În regiunile cu ariditate pronunţată astfel de petece cu concentrare de sare şi gips au
frecvenţă mare fiind legate îndeosebi de fundul microdepresiunilor.
- Pluviodenudarea este evidentă pe terenurile deşertice sau incendiate în
intervalele de timp cât ierburile sau culturile nu s-au dezvoltat. Se înregistrează atât
dislocarea particulelor dar şi antrenarea lor de către pânzele de apă primăvara când
topirea zăpezii se corelează cu ploi bogate unele cu caracter torenţial pe pante de 2-5 0
doar în condiţiile în care vegetaţia este distrusă prin uscare sau incendiere.
- Tasarea este favorizată de existenţa loessului sau a depozitelor loessoide.
Prin acestea circulaţia activă a apei primăvara întreţinută şi de topirea lentă a zăpezii
şi însăşi presiunea exercitată de aceasta prin propria greutate favorizează procesul care
în final se materializează în generarea unor microdepresiuni de tipul crovurilor şi
padinelor.
- Deflaţia (activă pe suprafeţele lipsite de ierburi) va îndepărta particulele fine
favorizând concentrarea lor în acumulări de tipul dunelor. Iarna vântul însă va troieni
zăpada facilitând tasarea.
În regiunile mai reci, în lunile de trecere dintre sezoanele extreme pe
suprafeţele cu rocă la zi se produc dezagregări.
192