Geomorfologia generala - Profu' de geogra'

- Pedimentele, glacisurile, pediplenele şi inselbergurile. Sunt forme cu
dimensiuni variate şi care au rezultat printr-o evoluţie de durată a versanţilor munţilor.
• Pedimentale sunt considerate ca forme de relief moştenite, rezultate în
timp îndelungat şi într-un climat cu sezoane mai umede şi aride care favorizau
retragerea versanţilor montani prin îmbinarea mai multor procese (meteorizarea care
slăbea rezistenţa rocilor şi producea fragmente de rocă mici; spălarea în suprafaţa şi
şiroirea care la aversele de ploaie le îndepărtau etc.). Ele constituie suprafeţe de
echilibru dinamic ce rezultau la baza acestor versanţi în retragere; au înclinare mică şi
implică două sectoare, unul tăiat în rocă şi altul la exterior pe care s-au acumulat
materiale în strat subţire (numit bajada). Contactul dintre pediment şi versant se
realizează brusc în lungul unei linii numită knick. La exteriorul pedimentelor sunt
depresiuni umplute cu materiale acumulate (playa) frecvent nisipoase. Pe aceasta sunt
sectoare mai joase cu acumulări de săruri (sebkra sau salinas). În condiţiile climatice
actuale continuă evoluţia dar mult mai slabă.
• Pediplena este o câmpie de eroziune cu întindere mare rezultată din
unirea pedimentelor. Din vechiul relief muntos rămân martori de eroziune care
domină pediplena şi care poartă numele de inselberguri. În condiţiile ridicării
sacadate şi pe ansamblul a acestor regiuni se poate ajunge la formarea mai multor
generaţii de pediplene care se îmbucă. (L.King în Africa a diferenţiat cinci generaţii).
• Glacisurile reprezintă forme de echilibru dinamic asemănătoare
pedimentelor. Diferă de acestea prin formă (larg concavă), dimensiuni (mai reduse),
lipsa knikului, depozite mai groase care pot fi cimentate, absenţa inselbergurilor.
Condiţiile de formare sunt similare (sezon uscat şi sezon în care pot surveni ploi
torenţiale) la care se îmbină procesele de meteorizare, pluviodenudare. La cele
dezvoltate în Asia se adaugă crioclastismul, solifluxiurile (J.Demangeot, E.Bernus
2001).
- Văile au scurgere doar la viituri; reprezentative sunt uedurile.
- Endo şi exocarstul este dominant reprezentat prin forme în regiunile cu climat
mai umed.
2.4. Zonele morfoclimatice subtropicale cu morfogeneză în două sezoane:
� Desfăşurare şi caracteristici bioclimatice. Ocupă suprafeţe cu extindere
diferită la latitudini de 30-40 0 , precumpănitor în insulele şi în statele riverane
M.Mediterane. Areale mai mici sunt în California, sud-vestul Africei, sud-vestul
Australiei şi în Chile la sud de tropic. Fac trecerea între regiunile aride şi cele
temperat propriu-zis. În cea mai mare parte sunt ţinuturi muntoase şi de podişuri,
peisajele specifice urcând frecvent până la altitudini de 1 500 m.
Climatul se caracterizează prin două sezoane distincte între care în unele
situaţii se produc scurte intervale de tranziţie. În sezonul cald predomină masele de
aer tropical calde şi uscate care impun temperaturi ridicate (medii lunare de 20-25 0 ),
uscăciune datorită lipsei uneori aproape totale a precipitaţiilor. Sezonul rece se
caracterizează prin frecvenţa maselor de aer ciclonale ce provin de la latitudini mai
mari şi care determină temperaturi mai coborâte (medii lunare de 5-10 0 ), nebulozitate
accentuată, precipitaţii bogate sub formă de averse de durată. Anual cad cca 800-1
000 mm precipitaţii (extremele fiind 350 şi 1 500 mm) dominant sub formă de ploi
torenţiale. Există şi rare ninsori în regiunile de munte. Între ţinuturile subtropicale
sunt diferenţieri de natură bioclimatică. În estul Mediteranei cele două sezoane sunt
relativ egale (5-6 luni ploioase şi 6-7 luni uscate şi aride; în vestul Mediteranei ploile
bogate sunt concentrate în lunile de trecere la cele două sezoane. În California şi Chile
climatul este influenţat de curenţii reci litorali ceea ce face ca verile secetoase să fie
cu durată mare însă evaporaţia este mai mică şi umiditate relativă mai ridicată. Deci
186