Geomorfologia generala - Profu' de geogra'

nu peste tot se înregistrează acelaşi grad de uscăciune şi ca urmare, seceta biologică
nu are aceeaşi intensitate. Le sunt caracteristice pădurile xerofile (stejar de stâncă şi
de plută, pinul maritim şi de Alep) şi tufărişuri xerofile (maquisul pe solurile
silicioase pe ţărmurile Mediteranei, frigana în Grecia, garriga pe soluri calcaroase în
sudul Franţei în Spania, Maroc, Algeria, chaparal în California, mattora în Chile etc.).
Vegetaţia naturală a suferit modificări însemnate prin defrişări pentru terenuri
de cultură, păşunat, incendii etc. În multe locuri pădurile au căpătat caracter insular.
Solurile sunt afectate dar agresivitatea ploilor care a condus în multe locuri la
degradare şi chiar îndepărtarea lor. Pentru diminuarea acestui proces s-au extins
plantaţiile în majoritatea situaţilor cu conifere (pinul de Alep).
Relieful accidentat care oferă o varietate de pante (înclinări, formă, dimensiuni
diferite), regimul pluviometric specific (ploi concentrate într-un sezon ce au caracter
de aversă şi se produc în cicluri de mai multe zile), uscăciunea excesivă în sezonul
cald, covorul vegetal dominat de tufărişuri (cu rădăcini adânci şi lungi şi frunze mici,
dure, cerate) şi lipsa ierburilor asigură o morfodinamică activă a agenţilor (apa din
precipitaţii, apa râurilor, meteorizare etc.) care alcătuiesc un sistem morfogenetic
specific a cărui agresivitate conduce la realizarea unor peisaje caracteritsice.
� Agenţi, procese şi forme de relief:
- Meteorizarea este activă dar cunoaşte o evoluţie diferenţiată pe sezoane
datorită variaţiilor însemnate de natură termică şi pluvială. Procesele dominante sunt
alterarea substratului mineral şi descompunerea masei organice provenite din resturi
vegetale. Hidratarea, hidroliza, carbonatarea se fac lent datorită temperaturilor
coborâte şi afectează rocile pe câţiva decimetri adâncime pregătind materialele pentru
formarea solurilor brune caracteristice. În sezonul cald către suprafaţă sunt aduse (prin
capilaritate) săruri diverse (îndeosebi bicarbonaţi) care se acumulează la diferite
adâncimi în solurile care au o grosime de cca un metru. În regiunile joase, de câmpie
cu pânza freatică la adâncime mică se ajunge la dezvoltarea locală de soluri
halomorfe. Efectele încălzirii excesive din lunile de vară se transmit în deshidratări
intense însoţite de producerea de crăpături adânci în depozit şi rocă.
Dizolvarea este un proces activ în culmile şi podişurile calcaroase datorită
cantităţilor mai mari de apă provenită din precipitaţii diaclazării intense şi regimului
termic favorabil. Deşi dizolvarea este intensă, marea majoritate a formelor (carstice de
suprafaţă şi adânc cu dimensiuni mai mari constituie rezultanta unei evoluţii din tot
cuaternarul dacă nu şi mai vechi.
În peisajul ţinuturilor subtropicale se impun adesea două tipuri de depozite
care sunt moştenite din prima parte a cuaternarului sau chiar din terţiarul superior
când au fost create în condiţii climatice relativ diferite decât cele actuale. Pe ţărmurile
M.Mediterane şi în Magreb sunt frecvente solurile roşii (terra rosa) mai ales pe
calcare ce au grosimi uneori de peste un metru. Sunt argile decarbonatate cu un
conţinut bogat în oxizi de fier realizate într-un climat asemănător celui de savană.
Similar, în California pe roci cristaline au rezultat soluri roşii şi galbene intens
podzolite.
În Australia se SV, la Perth, pe pediplena ce retează roci cristaline se păstrează
vechea laterită cu petece de cuirasă feruginoasă. În regiunile unde climatul a fost mai
arid s-au dezvoltat cruste calcaroase de câţiva decimetri grosime a căror duritate şi
consistenţă scad către bază. În multe locuri sunt acoperite de soluri recente.
- Spălarea în suprafaţă, şiroirea şi torenţialitatea sunt procese care acţionează
cu intensitate deosebită în modelarea versanţilor dar au un ritm sezonier fiind legate
de producerea averselor. Favorabilitatea este legată de câţiva factori – durata mare şi
intensitatea cu mai multe vârfuri în căderea ploilor lipsa unui covor vegetal compact
187