Geomorfologia generala - Profu' de geogra'

alternează cu ochiuri de apă, cursuri de apă adâncite cu 0,5 – 2 m ce se dirijează spre
mare şi terenuri mlăştinoase.
Frecvent nivelul mării pe ţărmurile unde mareele sunt însemnate la flux se
ridică cu câţiva metri şi se retrage în aceeaşi măsură. Însă în anumite situaţii de
configuraţie a ţărmului local amplitudinile sunt mult mai mari. Sunt citate în literatură
cazurile extreme Baya Fundy cu 19,6 m, Golful Mezen din M.Baltică cu 12 m,
Strâmtoarea Magelan cu 18 m.
Producerea mareelor geneză la scara Globului un „val mareic” cu înălţime de
mai mulţi metri care se propagă de la est la vest, se amplifică ca mărime în strâmtori
şi în golfurile înguste unde în anumite condiţii (asociere cu tsunami), se manifestă
intens (aici ajunge la viteze de peste 20 km/oră) având consecinţe dezastroase asupra
aşezărilor, şoselelor, instalaţiilor portuale şi uneori producând chiar pierderi de vieţi
omeneşti.
Acţiunea mareelor în cele două faze, care se succed în medie la un interval de
timp de 6 ore, este diferită în funcţie de caracteristicile ţărmului. La ţărmurile înalte
valul de flux izbeşte versanţii provocând fisurarea, fragmentarea şi căderea de blocuri
mai rapid sau mai lent în funcţie de rocile care intră în alcătuirea lor. Rezultă un ţărm
stâncos, cu multe insule şi blocuri prăbuşite. În lungul fluviilor curentul mareic se
propagă pe acestea şi se întrepătrunde cu scurgerea fluvială de unde un amestec de
ape, modificări în deplasarea apei însoţite pe de o parte de acumulări de materiale
organice şi minerale sub formă de bancuri iar pe de altă parte de eroziuni asupra
malurilor, îndeosebi la gurile de vărsare ale râurilor unde acestea suferă un proces
intens de lărgire. La reflux retragerea apei mării se însumează cu forţa scurgerii apei
fluviului situaţie care accentuează eroziunea şi transportul de materiale care vor fi
împrăştiate pe câmpia litorală mlăştinoasă. Pe ţărmurile joase atât creşterile cât şi
scăderea nivelului mării se fac lent ceea ce rar conduce la modificări majore în
peisajul general care este dominant de acumulări bogate de nisip, materie organică,
terenuri mlăştinoase şi canale de scurgere a apei la reflux (ex. câmpiile din vestul
Olandei).
Concluzii – dinamica apei mărilor şi oceanelor se produce prin valuri, curenţi şi
maree provocate de exercitarea unor acţiuni din partea a diverşi agenţi interni şi
externi. Aceştia mobilizează masa de apă, îi transmite energie care permite
manifestarea a trei procese – eroziune (abraziune), transport şi acumulare. Procesele
se înregistrează diferenţiat de la un sector la altul al ţărmului în funcţie de intervenţia
unor factori locali (rocă, pantă etc.) şi generali-zonali (climat). Eroziunea impune
dezvoltarea pe de-o parte a pantelor mari în proces continuu de retragere iar pe de alta
a unei suprafeţe de echilibru dinamic (platforma de abraziune). Acumularea este
legată de suprafeţele submerse cu pantă foarte redusă, şi de ţărmurile joase unde sunt
extinse sectoarele de plajă.
3.Alte procese
Procesele specifice acţiunii apei mărilor se îmbin cu cele provocate de alţi
agenţi externi în fâşiile de ţărm şi care au un rol secundar.
Între acestea frecvente pe ţărmurile înalte sunt prăbuşirile, alunecările de teren,
sufoziunea care se îmbină îndeosebi cu acţiunea valurilor accelerând retragerea
versanţilor abrupţi mai ales când sunt formaţi din roci cu rezistenţă redusă.
În regiunile polare şi subpolare valurile îşi combină acţiunea cu dezagregările
prin gelivaţie, izbirea versanţilor de către blocurile de gheaţă antrenate de mişcarea
apei mării etc..
În regiunile temperate şi calde, procesele secundare de pe versanţii expuşi
valurilor şi curenţilor sunt – cele fizico-chimice (provocate de apa ce pătrunde în
126