Geomorfologia generala - Profu' de geogra'

coborâri succesive. În sfârşit nisipul fin şi grosier suferă doar rostogoliri sau uşoare
ridicări (câţiva centimetri) pe distanţe scurte.
Capacitatea vântului de a disloca şi antrena particulele este mult influenţată de
starea fizică a depozitelor de nisip, praf, mai ales sub raportul gradului de umezeală
(procesul este rapid dacă acestea sunt uscate) şi de acoperire cu iarbă, arbuşti
(dinamica este mare pe terenurile lipsite de vegetaţie). Pe măsură ce viteza vântului
scade, capacitatea de transport se reduce şi are loc procesul de depunere selectivă
(mai întâi elementele mari şi apoi treptat celelalte). Deşi cele două procese se
corelează totuşi în regiunile afectate de vânturi puternice ce au frecvenţă deosebită în
cea mai mare parte a anului se detaşează areale unde deflaţia este intensă şi areale în
care acumularea precumpăneşte, situaţii care se reflectă şi în alcătuirea peisajului
morfologic.
� Câmpurile de pietre din regiunile deşertice (hamade, reguri) constituie cele
mai întinse forme de relief a căror evoluţie şi fizionomie este influenţată de deflaţie.
Iniţial acestea au rezultat prin acumulări gravitaţionale sau la marginile interne ale
pânzelor de materiale transportate de apele de şiroire sau prin spălarea areolară. De
aici caracterul heterogen al lor (acumulări de blocuri, bolovani, pietre, nisip etc.).
Spulberarea permanentă a elementelor fine a condus la o relativă omogenizare a
depozitului în componente cu dimensiuni mari.
Situaţii similare dar cu caracter mai mult local se întâlnesc în regiunile reci. Aici
pe de-o parte la marginile calotelor de gheaţă vânturile au spulberat permanent praful
şi nisipul din morenele frontale iar pe de alta în regiunile unde îngheţ-dezgheţul a
produs mase de grohotiş (se întind de la baza versanţilor pe o bună parte a platourilor
structurale sau de eroziune) ce sunt sărăcite continuu de particulele fine prin acţiunea
eoliană.
� Câmpurile de nisip se numesc erguri în Sahara, nefud în Arabia, kumuri în
Asia Centrală etc. Constituie cele mai mari acumulări de praf şi nisip modelate de
vânt şi a căror provenienţă este legată de mai multe surse din care trei sunt deosebit de
însemnate.
Astfel nisipurile din deşerturile tropicale au rezultat fie din acumulările de la
marginile munţilor acestora dar şi prin depunerea unor imense conuri de aluviuni de
către râurile active din pleistocenul superior. Se adaugă nisipurile spulberate de vânt
din câmpurile de pietre sau luncile fluviilor actuale.
În regiunile de ţărm jos cu plaje extinse, indiferent de latitudine, vânturile
litorale orientate spre uscat produc acumularea pe acesta a materialelor fine care
adesea capătă dimensiuni foarte mari (în vestul Angliei, în SV-ul Franţei, Maroc etc.).
În regiunile aflate la latitudini medii sursele principale de unde vânturile
transportă nisip sunt: luncile râurilor mari, unele câmpii care în cuaternar au fost
lacuri ce-au suferit o puternică umplere cu aluviuni aduse de râurile care se vărsau în
ele.
Indiferent de situaţie vântul acţionează asupra particulelor de nisip creând, în
funcţie de viteză şi durata manifestării, o multitudine de forme de relief:
- Riduri – sunt cele mai simple forme având configuraţia unor burleţi lungi de
mai mulţi decimetri şi înălţime de câţiva centimetri; apar la viteze reduse pe suprafeţe
cu pantă mică şi cu nisip uscat; au o desfăşurare perpendiculară pe direcţia vântului;
se pot observa pe flancurile dunelor în momentele cu vânturi slabe, pe plaja externă cu
nisip uscat de la ţărmurile joase extinse şi în general pe orice acumulare de nisip
redusă ca dimensiuni.
- Movile de nisip, cunoscute în Sahara sub numele de „nebka”; sunt acumulări
mici de nisip în spatele unor obstacole (tufe, stânci).
139