Geomorfologia generala - Profu' de geogra'

• Movilele înierbate, marghile (thufuri) – sunt forme circulare cu
diametre de la sub 1 m la peste 1,5 m şi înălţimi în jur de 0,5 m. Se întâlnesc atât în
regiunile foarte reci polare dar şi în cele de trecere la zona temperată. De aici
diferenţierea mai multor subtipuri. Astfel în regiunile polare ele rezultă fie prin
dezvoltarea în molisolul argilo-nisipos a unui nucleu de gheaţă care ridică (bombează)
orizontul de sol cu vegetaţia ierboasă (muşchi, ericacee), fie prin ascensiunea către
suprafaţă prin îngheţ-dezgheţ a unui bloc de rocă care creează aceeaşi formă convexă.
La latitudini temperate şi în munţi la altitudini mai mici movilele au dimensiuni sub 1
m în diametru şi rezultă prin procese de îngheţ-dezgheţ şi de natură biochimică; au
nucleu mineral şi un covor vegetal dens. Movilele nu rezistă decât câţiva ani după
care se degradează treptat.
• Hidrocoliţii – sunt movile cu dimensiuni variate (diametre de până în
20 m şi înălţimi ce ajung la 10-15 m) care se dezvoltă în regiunile cu pergelisol în fază
de degradare. Abundenţa apei în anumite sectoare ale molisolului favorizează
dezvoltarea de nuclee de gheaţă care cresc în dimensiuni şi mai ales în sus unde
produce bombarea şi dezvoltarea movilei. Este posibil ca presiunea exercitată de
nucleul de gheaţă asupra stratului de apă şi argilă de deasupra să ducă la crăparea
acoperişului movilei iar urmarea ar fi o erupţie de noroi. De aceea se mai foloseşte şi
termenul de hidrovulcani.
• Pingo – sunt movilele cu nucleu de gheaţă cu dimensiunile cele mai
mari (fig. 35). Se dezvoltă în regiunile cu pergelisol şi molisol gros alcătuit din
elemente minerale ce permit o circulaţie bună a apei. Aici temperaturile medii anuale
sunt de -20 0 , -22 0 . Diametrele movilelor ajung la mai multe sute de metri, iar
înălţimea de câteva zeci de metri. Sunt legate de regiunile mlăştinoase şi deltaice
(Lena, Mackenzie) cu ochiuri de apă frecvente. Apa din depozitele de pe fundul
acestora îngheaţă, se dezvoltă mai întâi un nucleu care se ridică în centrul lacului
împreună cu formaţiunile minerale ce-l acoperă. Lacul este transformat într-un inel.
Treptat apa din inel este absorbită în întregime de nucleul de gheaţă din pingo proces
care conduce atât la mărirea nucleului, dar şi a movilei care progresiv este acoperită
cu vegetaţie. Când pingo atinge dimensiuni foarte mari la partea superioară a lui apar
crăpături care favorizează în sezonul cald topirea lentă a gheţii din interior, situaţie
care conduce la ruperea şi prăbuşirea unei părţi din acesta rezultând un crater. Din
acest moment începe faza de degradare a pingoului întrucât prin topirea gheţii din
crater rezultă un nou lac care creşte în dimensiuni pe măsura extinderii cavităţii.
• Palsele – sunt tot un gen de pingo dar în regiunile cu pergelisol
discontinuu; există un nucleu de gheaţă şi strate de turbă. Au dimensiuni de până în
100 m în diametru şi înălţimi de mai mulţi metri. Prin degradare rămân o masă de
turbă cu nuclee mici de gheaţă cu dispoziţie discontinuă.
• Baidjarksuri – este numele rusesc pentru movilele cu nuclee de gheaţă
din nordul Siberiei. Sunt înconjurate de sectoare joase mlăştinoase unde pergelisolul
s-a degradat.
• Allasurile – sunt depresiuni mlăştinoase în Siberia rezultate în
sectoarele în care pergelisolul s-a degradat.
2.2. Nivaţia şi formele de relief rezultate.
Nivaţia este termenul care defineşte acţiunea complexă exercitată de către
zăpadă pe suprafeţele pe care ea se acumulează pe un interval de timp mai îndelungat.
Principalele direcţii de manifestare sunt presiunea asupra terenului, eroziunea
exercitată în timpul deplasării pe pante şi protejarea de îngheţ.
118