Geomorfologia generala - Profu' de geogra'

Realizarea şiroirii este condiţionată şi de: lipsa unei vegetaţii dense, existenţa
unor denivelări, pante mai mari de 10 0 , prezenţa în alcătuirea versantului a unor
soluri, depozite sau roci uşor de dislocat de către şuvoaiele de apă, un mod de utilizare
a terenurilor propice scurgerii concentrate (desfăşurarea în lungul pantei a potecilor,
drumurilor de căruţă, a arăturii, a culturilor prăşitoare etc.).
Prin modul de desfăşurare şi rezultate, şiroirea constituie procesul care face
trecerea de la spălarea în suprafaţă la scurgerile torenţiale şi fluviatile. Cu primul
proces are comun dependenţa de ploile torenţiale, locul de manifestare (suprafaţa
versanţilor) şi depozitele slab coezive de pe acestea. Faţă de celelalte elementele
comune sunt- realizarea scurgerii pe făgaşe în lungul pantei, eroziunea, transportul
apei şi al materialelor dislocate, crearea unor forme de relief negative şi alungite. Ceea
ce le deosebesc sunt amploarea şi specificul formelor de relief rezultate.
Şiroirea creează trei tipuri de forme de relief care reflectă în bună măsură şi
stadiile de evoluţie ale procesului pe versant.
- Şenţuleţele sau rigolele sunt forme primare, cu dimensiunile cele mai mici şi
cu un grad de instabilitate accentuat. Ele apar pe majoritatea sectoarelor de versant
unde se realizează trecerea rapidă de la o pantă mică la una accentuată (prag) cu
condiţia lipsei vegetaţiei. Frecvent se produc în lungul potecilor, drumurilor de căruţă,
scocurilor (şanţurilor) rezultate prin târârea trunchiurilor copacilor etc. La ploile
torenţiale rezultă în urma eroziunii şenţuleţe cu lungimi de mai mulţi metri, lăţime şi
adâncime sub 0,5 m care taie solul sau depozitul de versant, mai rar roca. Sunt
paralele sau convergente în funcţie de fizionomia versantului. Existenţa lor este
efemeră întrucât pot fi umplute spre sfârşitul ploii de către materialele care ajung aici
din partea superioară a versantului sau ulterior în intervale uscate prin năruirea
pereţilor ori prin nivelare antropică (mai ales prin arături).
Efectul creării rigolelor la prima vedere pare minor şi local, însă ele contribuie
la micşoraea stabilităţii versantului pregătind prin reluare degradări de amploare. În
regiunile semideşertice şi deşertice unde ploile sunt rare, dar au caracter torenţial,
astfel de forme sunt frecvente având un loc însemnat în evoluţia versanţilor (fig. 19).
- Ravenele (ravinele) sunt forme evoluate ale şiroirii, procesul repetându-se de
mai multe ori; ca urmare eroziunea a creat forme negative alungite (de la mai mulţi
zeci de metri la sute de metri), late de 0,5-1,5 m, cu adâncimi de 1-1,5 m, dezvoltate
pe toată grosimea depozitului de versant; sunt permanente şi se asociază la obârşia
torenţilor, pâraielor sau pe unii versanţi. Când desimea lor este mare încât spaţiile
dintre ele se reduc la creste, versanţii capătă o înfăţişare sălbatică, gradul de degradare
al terenurilor fiind maxim. De aici şi termenul preluat în geomorfologie din topica
populară de ''pământuri rele''. În S.U.A. ele se numesc ''badlands'' având aceeaşi
semnificaţie. Evoluţia ravenei se face diferit în sectoarele sale. Obârşia care apare sub
forma unui perete abrupt suferă o retragere activă la fiecare ploaie datorată atât
eroziunii şuvoiului de apă ce vine din partea superioară a versantului, cât şi năruirii
materialelor (este o formă de manifestare a eroziunii regresive). În loessuri şi depozite
loessoide se adaugă sufoziuni, iar în depozitele argiloase curgeri de noroi. Pereţii
laterali suferă o spălare în suprafaţă şi numai când au o lăţime de peste un metru pe ei
se pot dezvolta şenţuleţe de şiroire. Talvegul ravenei este un sector activ la fiecare
ploaie prin el se scurg apa şi materialele dislocate, dar în lungul său, din loc în loc
rămân bolovani şi volume desprinse de pe pereţi ce n-au putut fi transportate; apar şi
praguri pe capetele stratelor de roci dure. Materialele transportate de apă sunt frecvent
împrăştiate pe versant la capătul inferior al ravenei. Numai când în faţa acestuia se
află o luncă sau o suprafaţă orizontală atunci se poate ajunge şi la dezvoltarea unor
forme de acumulare embrionare.
68