Geomorfologia generala - Profu' de geogra'

3.1. 6. Văile
- Caracteristici. Văile sunt forme de relief negative rezultate preponderent prin
acţiunea apelor curgătoare. Râurile prin adâncire dau naştere excavaţiei şi o măresc pe
verticală şi într-o oarecare măsură lateral prin eroziunea exercitată la baza versanţilor.
Configuraţia văii însă depinde pe de-o parte de evoluţia versanţilor, de ritmul
retragerii lor în raport cu intensitatea acţiunii diverselor procese de modelare dar şi cu
rezistenţa pe care o opun rocile, structura, vegetaţia care îi acoperă. Pe de altă parte,
un rol însemnat îl au factorii care impulsionează procesele din albia râului (climatul,
ridicările neotectonice, coborârea nivelului de bază), de aceştia depinzând mărirea pe
verticală a văii cât şi impulsul dat direct sau indirect proceselor ce se realizează pe
versanţi.
Se adaugă factorul timp în funcţie de care văile se însumează spaţial în sisteme
ierarhizate, fiecare ordin având trăsături specifice.
Indiferent de ordin toate văile au două elemente comune - albia râului şi
versanţii care o încadrează. În funcţie de stadiul de evoluţie la acestea se adaugă
lunca, terasele, glacisurile şi unele trepte înguste situate la partea superioară a
versanţilor şi care de regulă reprezintă mărturii ale modelării celei mai vechi. Deci,
într-o vale se pot separa forme ce se succed pe verticală şi care aparţin unor faze
distincte în evoluţia ei. Uneori pe versanţii văii există şi trepte secundare la nivelul
unor strate de roci cu rezistenţă mare şi care au fost scoase în evidenţă prin eroziune
selectivă.
- Tipuri de văi Deşi agentul ce le creează este râul, văile prezintă caracteristici
foarte variate, situaţie care determină posibilităţi de grupare diferite în baza a
numeroase criterii (fig. 27):
• după fizionomie sunt văi simetrice (ex. cele dezvoltate în structura
orizontală sau în aceeaşi rocă - calcare, loess) şi asimetrice (unele văi formate în
structura monoclinală, văile la care râul suferă în timp o puternică deplasare spre un
versant datorită fie, influenţei unui centru de subsidenţă activ -ex. Argeşul în aval de
Piteşti, fie împingerii exercitate de un număr mare de afluenţi cu debit mare (ex.
Siretul, împins spre est de Suceava, Moldova, Bistriţa), văi înguste (specifice la
începutul evoluţiei sau secţionate în roci dure (ex. calcarele) ori realizate în unităţi de
relief care suferă ridicări. La văile cu desfăşurare mare, pentru unele sectoare înguste,
se mai utilizează apelativele - chei - văi înguste, de obicei create în calcare la care
versanţi, foarte înclinaţi uneori abrupţi, se termină într-o albie strâmtă, cu praguri;
defilee - vale pe ansamblu îngustă cu versanţi povârniţi dar, la care se pot separa
porţiuni foarte înguste ce alternează cu bazinete depresionare în care sunt terase cu
aşezări; canioane - sunt defilee foarte lungi, cu versanţi abrupţi ce au înălţimi de sute
şi chiar peste o mie de metri, cu numeroase praguri impuse de roci mai dure sau de
structură). Văile largi au lăţimea variabilă în funcţie de stadiul de evoluţie, rocă,
unitatea de relief în care se află - munte, deal, câmpie etc.
• după stadiul de evoluţie în accepţiunea concepţiei lui W.M. Davis, se
separă văi tinere (corespund începutului adâncirii râului, sunt înguste, versanţii sunt
povârniţi; se află frecvent fie în regiunile muntoase, în podişurile înalte, fie în bazinele
de recepţie ale râurilor mari; văi mature (sunt largi, albia este încadrată de o luncă
extinsă, iar versanţii prezintă înclinări moderate; râul se află la profilul de echilibru
etc.), văi în stadiu de bătrâneţe (albia şi lunca râului se continuă lateral prin versanţi
aproape aplatizaţi cu formă larg concavă aflaţi în stadiu de echilibru; relieful regiunii
în care se află aceste văi este redus la o câmpie de eroziune - peneplenă; este un stadiu
extrem de rar de atins); văi policiclice (în cadrul lor sunt elemente ce indică mai multe
faze de evoluţie aparţinând unor cicluri care s-au succedat, dar care nu s-au manifestat
91