Geomorfologia generala - Profu' de geogra'

5.1.2. Relieful de eroziune creat de gheţarii de calotă.
Formele de relief sunt la fel de numeroase dar dimensiunile sunt mai mari, ele
fiind rezultatul acţiunii în timp îndelungat a unei platoşe de gheaţă cu grosimi de la
câteva sute la mai multe mii de metri (fig. 33).
- Fjeldul (câmpiile de eroziune) constituie forma de relief cu dimensiunile
cele mai mari. La origine a reprezentat o suprafaţă cvasiorizontală (câmpie, podiş,
munţi nivelaţi etc.) pe care s-a dezvoltat calota glaciară. Deplasarea lentă a masei de
gheaţă spre periferie a impus remodelarea diferenţiată a suprafeţei subglaciare creând
excavaţii unde rocile au fost mai moi separate de movile şi culmi alungite rotunjite
axate pe stratele mai dure. După topirea calotei în depresiuni au rezultat lacuri (ex.
nordul Canadei, Finlanda).
- Nunatakurile sunt vârfuri de munţi care s-au situat deasupra calotei glaciare
şi care au suferit pe de-o parte atacul avalanşelor şi îngheţ-dezgheţului pe versanţii
neacoperiţi de gheaţă, iar pe de altă parte eroziunea gheţarului care la nivele diferite
ale grosimii calotei au tăiat în baza lor ''trepte de exaraţie''.
- Rocile mountonate şi striurile au rezultat în acelaşi mod ca şi la gheţarii
montani numai că identificarea lor în prezent este mai dificilă întrucât după topirea
calotei au suferit transformări sau au fost acoperite de depozite, soluri şi vegetaţie.
- Văile glaciare sunt frecvente în regiunile înalte, muntoase cu care calota intra
în contact sau la marginea munţilor şi podişurilor de la exteriorul calotei glaciare.
Limbile de gheaţă s-au dezvoltat în lungul văilor preglaciare; ele se deplasau cu viteze
mari au modificat configuraţia anterioară creând văi adânci cu bazinete şi praguri. În
cazul celor care ajung la ţărmul mărilor polare, limbile înaintează pe şelf pe care îl
erodează. (Groelanda, Antarctica). Situaţii similare au fost în pleistocen în Labrador,
Peninsula Scandinavă, Scoţia etc. Aici după topirea gheţii şi ridicarea nivelului
Oceanului planetar, apa acestuia le-a inundat creând un tip aparte de ţărm (fiorduri).
5.2. Relieful de acumulare
În afara gheţii, gheţarul conţine şi bucăţi de rocă cu dimensiuni variabile şi
care au o provenienţă multiplă. O parte rezultă din degradarea versanţilor de deasupra
gheţarului prin procese periglaciare (îndeosebi dezagregări şi avalanşe), altele provin
din erodarea suprafeţei subglaciare (smulgere de bucăţi de rocă sau şlefuire); la
acestea se adaugă praful antrenat eolian din alte regiuni, dar şi bucăţi de rocă cărate de
şuvoaiele de apă în sezonul cald în zona de ablaţie. Materialele cad pe suprafaţa
gheţii, la marginea gheţarului sau sunt deplasate pe fund. Ca urmare, ele suferă un
grad de uzură în funcţie de distanţa deplasării şi de mărimea lor. În general blocurile,
pietrişurile sunt puţin rotunjite şi destul de heterogene ca alcătuire şi poartă numele de
morene. Sunt diferite ca provenienţă şi dimensiuni la cele două tipuri majore de
gheţari - montani şi de calotă.
5.2.1. Morenele gheţarilor montani
La gheţarii activi cu dimensiuni mari se disting în funcţie de poziţia lor în
raport cu masa de gheaţă, câteva tipuri:
• morene laterale - aflate la contactul gheţarului cu versanţii,
materialele provenind de pe aceştia fiind rezultatul dezagregării şi avalanşelor, dar şi
blocuri şi pietre smulse de gheaţă de pe pereţii unde intră în contact direct cu roca;
• morene interne - reprezintă materiale prezente în masa de gheaţă;
provin din materiale căzute pe suprafaţa gheţarului dar care fie că au fost acoperite în
timp de strate noi de gheaţă, fie că au suferit căderi în interiorul lui prin sistemul de
crevase;
• morene de fund - se găsesc pe suprafaţa subglaciară şi dominant sunt
materiale smulse de gheţar din acesta;
108