Geomorfologia generala - Profu' de geogra'

adânceşte. Ele vor eroda adânc şi repede contactul dintre rocile dure ale muntelui şi
cele slab consolidate ale piemontului. Ca urmare, aici vor rezulta depresiuni de
contact cu dezvoltare paralelă cu muntele, interfluviile se vor îngusta transformânduse
local în şei, iar piemontul aproape desprins de munte va dobândi un versant cu
pantă accentuată (uneori caracter de cuestă) pe care şiroirea şi alunecările vor domina.
Prin unirea depresiunilor se poate ajunge la formarea unui culoar submontan, jos cu
caracter eroziv sau tectono-eroziv (dacă muntele este ridicat).
• Faza fragmentării transversale. Începutul poate fi asociat fie cu
momentul în care râurile adâncindu-se, au atins stratele de la baza piemontului cu
rezistenţă mai mare, fie când evolutiv s-au apropiat de un profil de echilibru. Astfel,
se produce o schimbare radicală a manifestării eroziunii, pe prim plan trecând
modelarea laterală care extinde luncile şi îndepărtează versanţii; sunt intersectate
pânzele de apă din piemont ceea ce facilitează dezvoltarea pâraielor. Ca urmare,
mulţimea de torenţi şi pâraie care sunt pe versanţii văilor longitudinale se adâncesc
repede datorită pantei mari a acestora. Se dezvoltă o nouă generaţie de văi separate de
interfluvii secundare, piemontul fiind continuu îmbucătăţit.
• Faza fragmentării totale a piemontului din care rămân doar martori de
eroziune piemontani. Se realizează după o îndelungată evoluţie când se impun
generaţii noi de văi torenţiale. Din piemont nu s-au mai păstrat decât câteva vârfuri
(martori de eroziune) alcătuite din pietrişuri. Ele se află peste culmi cu desfăşurare
foarte variată. Relieful va fi format pe de-o parte din principalele văi cu lunci extinse
ce au o dezvoltare longitudinală sau oblică şi două-trei generaţii de văi din ce în ce
mai înguste cu caracter secundar. Pe de altă parte acestea sunt interfluvii rotunjite
plate sau chiar creste; la contactul cu muntele există un uluc depresionar în care apare
şi treapta de eroziune realizată prin retragerea versanţilor la începutul evoluţiei şi care
uneori a fost exhumată de sub depozitele piemontului.
În România, în sudul Depresiunii Braşov este în construcţie o câmpie
piemontană (Sohodol, Timiş-Săcele), în sudul Carpaţilor Meridionali, câmpia
piemontană getică de la începutul cuaternarului a fost înălţată piemontul intrând în
etapa fragmentării, din care prima fază s-a consumat; în jumătatea nordică s-a trecut la
faza fragmentării transversale. Situaţii similare se pot urmări la contactul Alpilor cu
câmpia Padului.
Concluzii. Piemonturile sunt cele mai extinse şi complexe forme de relief
rezultate prin acumulări fluviatile bogate în anumite condiţii tectonice şi de climat.
Studiul elementelor sale permit aprecieri genetico-evolutive cum ar fi: specificul
factorilor genetici, mecanismul formării, etapele şi fazele de evoluţie, aprecierea
rolului nivelului de bază şi al raportului eroziune-acumulare, rolul neotectonicei şi al
variaţiei condiţiilor climatice vis-à-vis de schimbările de evoluţie etc. Piemonturile
prin caracteristicile reliefului şi alcătuire impun un specific aparte în desfăşurarea
activităţilor umane. Mai întâi se remarcă un anumit mod în organizarea folosinţei
terenurilor (culturi diverse pe podurile piemontane nefragmentate, livezi şi păduri pe
versanţi, aşezări, culturi şi căi de comunicaţie în culoarele de vale etc.), apoi o
diminuare a degradării solurilor şi stabilitate pe podurile interfluviale opusă pantelor
cu şiroire, alunecări şi surpări de pe versanţii cu înclinări accentuate, lipsiţi de
vegetaţie şi în alcătuirea cărora între pânzele de nisip, pietriş există lentile şi strate de
argilă. Pietrişurile şi nisipurile în pânze groase favorizează infiltrarea apei la adâncime
sau cantonarea şi circulaţia ei la nivelul stratelor de argilă. Ca urmare, pe de-o parte pe
cea mai mare parte a piemonturilor se constată lipsa apei şi ca urmare pe podurile
interfluviale, aşezările vor fi rare (locuitorii folosesc apa din puţuri de adâncime sau
din ochiuri lacustre amenajate – benturi), iar vegetaţia (îndeosebi arborescentă) va fi
98