Geomorfologia generala - Profu' de geogra'

impermeabile (argilos) care este înclinat şi intersectat de un versant; suprafaţa
topografică a terenului orizontală sau cvasiorizontală propice procesului de infiltrare a
apei; precipitaţii bogate în anumite perioade de timp separate de intervale secetoase;
se adaugă aportul apei din irigaţii.
Procesul se îmbină cu tasarea şi alte acţiuni care conduc la mişcarea
particulelor din rocă sau depozite. Esenţială este pătrunderea apei şi circulaţia ei prin
pori, dar mai ales crăpături, fisuri sub impulsul gravitaţiei. Aceasta pe de-o parte
dizolvă unele săruri (îndeosebi carbonaţi) iar pe de alta antrenează particule fine
nisipoase sau argiloase. Deasupra stratului din roci impermeabile ea nu numai că
îmbibă un orizont de la baza loessului sau depozitului prin care a trecut, dar capătă o
direcţie de mişcare (scurgere) în sensul înclinării stratului argilos până ce iese în
versant (izvor sufozional). Prin aceasta ea antrenează şi particule din masa loessului pe
care le elimină pe versant. În timp rezultă lărgirea spaţiilor prin care apa circulă
ajungându-se la crearea unor goluri cu desfăşurare verticală de la suprafaţa până la
baza loessului şi cvasiorizontală în lungul stratului de argilă până la izvorul
sufozional. Când golurile devin mai mari se modifică modul de circulaţie al apei din
prelingere în curgere propriuzisă, acţiune impusă de gravitaţie (este deosebit de
intensă la ploile torenţiale şi când golurile verticale coincid cu fundul unor
microdepresiuni ce concentrează apa). Şuvoaiele de apă care străbat golurile încărcate
cu particule nisipoase exercită o acţiune de smulgere a materialelor de pe pereţii
acestora lărgindu-le continuu. Rezultă treptat trei tipuri de microforme- la suprafaţă
microdepresiuni care concentrează apa (pâlnii de sufoziune), iar în interior mai întâi,
goluri verticale (hornuri) şi apoi goluri slab înclinate la bază (tunele sufozionale). Ele
se lărgesc continuu până se ajunge, local, la stări de instabilitate care conduc la
prăbuşiri (surpări). (fig. 18).
Când suprafaţa terenului este slab înclinată (sub 20 0 ), evoluţia se complică în
sensul că, circulaţiei apei pe verticală i se adaugă una în lungul acesteia. Dacă prima
conduce la formarea hornurilor şi a tunelelor sufozionale, cealaltă creează văiugi
sufozionale prin unirea microdepresiunilor de tasare, când panta este mică (uneori cu
puţuri sufozionale în fiecare) sau văiugi dezvoltate prin concentrarea apei prin
aliniamente joase (în lungul lor se pot individualiza puţuri sufozionale în sectoarele cu
frecvente crăpături verticale). Deci, se produce o evoluţie dublă, la suprafaţă şi în
adâncul depozitului de loess. Acestea vor conduce la instabilitatea locală şi apoi
generală a loessului sau depozitului dintre cele două planuri (de suprafaţă şi din
adânc). În timp sub influenţa gravitaţiei se vor realiza prăbuşiri şi astfel la zi vor
apărea sectoare tot mai mari din tunelul sufozional. Văiuga capătă un caracter
complex (vale sufozională). Acestea va avea un profil transversal cu două sectoare
distincte (unul larg superior şi altul îngust cu pereţi verticali în bază) şi un profil
longitudinal în trepte cu sectoare în care prăbuşirea a scos la zi baza tunelului şi
sectoare cu poduri sufozionale (porţiuni de rocă cu tunel în bază încă neprăbuşite).
Rezultă că sufoziunea, deşi este un proces în care circulaţia apei încărcată cu
particule se realizeză într-un depozit sau rocă afânată; ea are un rol esenţial în crearea
unui relief specific, în şi pe acesta; pe parcursul evoluţiei ea se îmbină cu alte procese
gravitaţionale (tasarea, prăbuşiri, alunecări etc.), de meteorizare (dizolvarea) sau cu
spălarea şi şiroirea slabă. Ca urmare, rezultă un relief variat de la un sector la altul,
având maximum de dezvoltare în vecinătatea malurilor sau versanţilor abrupţi cu
diferenţă de nivel mare (ex. versanţii Dunării în Bărăgan sau în Dobrogea).
Sufoziunea se produce şi deasupra golurilor create antropic în roci la diferite
adâncimi (exploatări miniere) în urma stabilirii unor legături prin crăpături între cele
două sectoare. Apa antrenată de gravitaţie de la suprafaţă prin crăpături, le lărgeşte
62