Geomorfologia generala - Profu' de geogra'

produce mai intens sau mai slab în funcţie de câţiva factori – volumul şi grosimea
masei de gheaţă (cu cât sunt mai mari cu atât presiunea şi deci eroziunea exercitată
asupra rocii de pe fundul văii sunt mai însemnate), amestecul gheţii cu bucăţi de rocă
provenite de pe versanţi sau de pe suprafeţele pe care gheţarul de deplasează (cu cât
acestea din urmă sunt mai numeroase şi mai grosiere cu atât exaraţia va fi mai
intensă), panta suprafeţelor pe care se realizează mişcarea (la înclinări mari deplasarea
este rapidă şi gheţarul se fragmentează iar eroziunea este mai mică), condiţiile
climatice (sunt optime cele care asigură precipitaţii solide bogate şi temperaturi care
să permită acumularea gheţii în volume mari favorabile asigurării unui bilanţ glaciar
pozitiv), viteza deplasării masei de gheaţă (cu cât este mai mare efectele sunt mai
reduse), caracteristicile fizice ale rocilor aflate în contact cu masa de gheaţă (rocile cu
rezistenţă mică sunt rapid erodate; alternanţa de fâşii de roci cu rezistenţă diferită
conduce la exaraţia selectivă şi crearea unui relief subglaciar cu microdepresiuni şi
praguri glaciare) etc. Eroziunea glaciară se manifestă mai întâi pe direcţia deplasării
gheţii (pe platouri dar şi în lungul văii) fiind deosebit de intensă în sectoarele unde se
conjugă influenţa condiţiilor favorabile dată de factorii enunţaţi creând prin scrijelire,
smulgere, şlefuire şi dislocarea fragmentelor de rocă un relief cu denivelări în
principal depresiuni şi praguri. În al doilea rând gheaţa aflată în mişcare exercită o
presiune laterală asupra suprafeţelor de rocă cu care intră în contact provocând prin
aceleaşi acţiuni, erodarea acestora (exaraţie laterală).
Fragmentele de rocă transportate sunt în masa gheţarului sau sunt acumulate
pe fund şi mai ales la exterior unde creează forme variate ca dimensiuni.
Acţiunii gheţarului i se asociază şi alţi agenţi şi procese cu rol diferit. în acest
sens îngheţ-dezgheţul şi avalanşele au rol mai însemnat. Pe versanţii limitrofi şi pe
contacte acestea produc gelifracte care se acumulează pe gheaţă fiind treptat
încorporate în masa acesteia. La periferia masei de gheaţă ploile rare creează şuvoaie
de apă care se înscriu pe crăpăturile acesteia lărgindu-le. Tot aici din topirea gheţii la
contactul cu suprafaţa pe care se află rezultă torenţi subglaciari care realizează trei
acţiuni: - erodează patul glaciar, transportă materiale solide şi le depune în faţa masei
de gheaţă.
3. Etaje morfoclimatice
Suprafaţa terestră este neomogenă - sunt oceane şi continente, nu numai
inegale ca mărime, dar şi cu o distribuţie deosebită în sens latitudinal şi longitudinal.
în acelaşi timp continentele sunt formate din câmpii, dealuri, podişuri cu altitudini
medii şi mici dar şi din sisteme muntoase cu înălţimi mari care au o desfăşurare fie în
sens latitudinal fie longitudinal. În bazinele oceanice există curenţi de apă calzi sau
reci care se deplasează dintr-o zonă climatică în alta pe mii de kilometri influenţând
uneori destul de mult caracteristicile climatice ale regiunilor de uscat din vecinătate şi
prin acestea sistemul de asociere a agenţilor şi proceselor morfoclimatice. Ca urmare,
aceşti factori produc modificări însemnate în manifestarea sistemelor morfoclimatice
zonale (latitudinale), cele mai importante fiind impuse de lanţurile montane foarte
înalte. Desfăşurarea lor pe mii de metri înălţime este însoţită de modificări de natură
termică, în cantităţile de precipitaţii căzute, în regimul umidităţii etc. cu reflectare în
dezvoltarea vegetaţiei, solurilor şi în dinamica diferitelor procese morfogenetice.
Acestea se concretizează în impunerea spaţială a unor fâşii (etaje) care se succed
altitudinal. Astfel în orice sistem muntos înalt, indiferent de latitudine, de la o
anumită înălţime se diferenţiază etaje geografice exprimate în peisaje a căror
trăsături de bază pot fi regăsite în timpurile zonale aflate la latitudini mai mari. Deci
baza munţilor se încadrează zonei morfoclimatice unde se află aceştia iar deasupra vor
197